Un tânăr în vârstă de 22 ani, din localitatea Pietrosu – comuna Oniceni, a murit după ce sâmbătă (10 august) s-a răsturnat cu maşina pe un drum din localitate.
„În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce un tânăr în vârstă de 22 ani conducea un autoturism pe DC 75, nu ar fi adaptat viteza de deplasare și ar fi pierdut controlul asupra direcției, părăsind partea carosabilă și răsturnându-se. Din nefericire, în urma evenimentului rutier a rezultat decesul tânărului de 22 de ani, din localitatea Pietrosu”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul principal Andreea Atomei.
Victima a rămas încarcerată în autoturism şi a fost extrasă de pompieri.
„Cu ajutorul echipamentelor specifice, pompierii au acționat pentru descarcerarea victimei. Aceasta a fost scoasă în stare de inconștiență, fiind preluată imediat de echipajul SMURD TIM care a început manevrele de resuscitare. Din păcate, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicul de pe ambulanța SMURD declarând decesul acestuia”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.
Polițiștii vor continua cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.