ISSN 2457 - 3973

Oana Bulai, primul an de mandat în Parlament. „Unitate, nu dezbinare! Demnitate, nu umilință! Democrație, nu dictatură!”

1) Doamnă deputat, în câteva zile se împlinește un an din momentul în care ați fost aleasă parlamentar de Neamț. Care sunt concluziile după acest prim an de mandat?

Am mers în Parlament cu aceleași convingeri cu care am plecat la drum în cariera politică și administrativă: unitate, nu dezbinare, demnitate, nu umilință, democrație, nu dictatură! Le mulțumesc încă o dată romașcanilor și tuturor nemțenilor pentru încrederea acordată anul trecut. Mă bucur că, în  calitate de „deputat al oamenilor”, așa cum mi-au spus câțiva tineri minunați din Roman, pot să fiu vocea nemțenilor din Parlamentul României.

Prin jurământul depus în fața românilor am intrat direct în slujba acestora. Sunt deschisă pentru muncă, pentru construcţie, pentru dezvoltare şi îi asigur pe nemțeni de bunele mele intenţii şi mă voi strădui ca interesele lor să fie promovate cu prioritate.

Din opoziție am reușit ca în acest an să fac o serie de lucruri bune. Dacă mă gândesc la ultimele luni îmi vin în minte legea consumatorului vulnerabil, proiectul pentru plafonarea prețurilor la energie, reducerea TVA la lemnele de foc, dar și proiectul prin care clădirile școlilor aflate în paragină pot fi folosite pentru alte necesități ale comunităților. La acestea aș mai adăuga și evenimentele prin care am promovat Neamțul. Este vorba despre expoziția de la Parlament în care am prezentat peisajul cultural-monahal Vânători – Neamț, prin care am vrut să le arăt românilor colțul nostru de Rai, iar de Ziua Iei am organizat la Roman un eveniment dedicat portului nostru popular.

Fac toate aceste lucruri cu drag, pentru că am o datorie față de nemțenii care mi-au acordat încrederea lor. În acești 4 ani de mandat mă voi dedica în totalitate proiectelor de care Neamțul are nevoie!

 

2) Pe parcursul acestui an ați fost unul dintre parlamentarii de Neamț cei mai activi. Spuneți-ne, vă rog, despre activitatea desfășurată în această perioadă.

Am adus în fața instituțiilor centrale problemele cu care se confruntă nemțenii. Discuțiile pe care le-am purtat cu oamenii pe stradă le-am transformat în întrebări, interpelări sau declarații politice. M-am dus în Parlament pentru a apăra interesele tuturor românilor și asta am de gând să fac.

De fiecare dată când au fost comise nedreptăți față de nemțeni, față de romașcani nu am tăcut. Am luat întotdeauna poziție și am sancționat toate acțiunile care aveau loc împotriva intereselor acestora.

Probabil am fost pentru unii dintre cei aflați la putere, atât la nivel național, cât și la nivel local, incomodă prin discursul meu. Dar de fiecare dată am avut în vedere binele românilor. Am fost critică atunci când s-au făcut alocări pe „ochi frumoși” către primăriile PNL, la fel am criticat și lipsa de proiecte promovate pentru zona noastră de țară, pentru Moldova.

În Parlament, alături de colegii mei din PSD, am inițiat mai multe proiecte care ulterior au devenit legi. Am susținut proiectul pentru majorarea alocațiilor copiilor, precum și acele proiecte care veneau în sprijinul mediului de afaceri românesc și al românilor. Am avut prilejul ca în decursul acestui an să iau parte la dezbateri importante pentru tinerii din țara noastră.

Însă, cele mai dragi acțiuni pentru mine sunt cele două proiecte de lege care țin de cultura românească, tradițiile noastre strămoșești și de istoria Moldovei. Mă refer la proiectul prin care data de 24 iunie va fi declarată Ziua Națională a Iei și la inițiativa legislativă prin care Ștefan cel Mare este recunoscut drept erou național și patron istoric al culturii românești.

 

3) Ați fost singurul parlamentar care ați venit cu proiecte în campanie. În ce stadiu sunt acestea?  

În campania electorală am promovat proiectul „Viitorul ești tu!” și proiectul de lege pentru copiii din centrele de plasament. Sunt două proiecte dedicate tinerilor, de care aceștia au nevoie. În acest prim an m-am concentrat pe proiectul pentru copiii din centrele de plasament. Pentru aceștia vreau să depun un proiect de lege care să îi sprijine după ce au ieșit din sistemul de protecție socială pentru a se pune pe picioare, pentru a-și găsi un loc de muncă și a-și face un rost în viață. Deja am făcut pași importanți pentru depunerea proiectului în Parlament. În ultimele săptămâni am avut, la Parlament, mai multe discuții cu responsabili din domeniul asistenței sociale, cu reprezentanți ai Direcțiilor de Asistență Socială și Protecția Copilului, dar și cu persoane publice implicate în acțiuni de sprijinire a tinerilor care părăsesc centrele de plasament. Cu toții au fost foarte deschiși și dornici să mă ajute în promovarea acestui proiect de lege. La ora actuală proiectul este scris, urmând să mai fac ultimele retușuri, iar în cel mai scurt timp va fi introdus pe traseul legislativ.

 

4) Ce obiective aveți pentru perioada următoare în plan parlamentar, dar și politic?

În plan parlamentar îmi doresc ca Dumnezeu să îmi dea putere și tărie să mențin același ritm din acest prim an de mandat. Voi fi în continuare vocea nemțenilor din Parlamentul României și voi promova proiectele de care aceștia au nevoie pentru un trai mai bun.

Din punct de vedere politic îmi doresc un singur lucru: să reușesc, alături de echipa mea minunată din PSD Roman, să creștem organizația și să o transformăm într-una dintre cele mai puternice din județ. Am oameni deosebiți alături, dornici să se implice pentru binele romașcanilor, dovadă fiind și proiectele pe care le-am inițiat împreună cu colegii mei consilieri locali. Doar în acest mod, prin proiecte destinate romașcanilor, am încredere că ne vom duce la îndeplinire obiectivul de dezvoltare a organizației.

Vreau să transmit prin intermediul dumneavoastră un mesaj pentru romașcanii care doresc să se implice în viața comunității din care fac parte. Îmi doresc să vină alături de noi romașcani cu experiență, cu dorință de a face bine celor din jur. Sunt de părere că dacă ne dorim o clasă politică cu specialiști, cu oameni cu experiență, atunci trebuie să facem toate eforturile să îi aducem. Le adresez tuturor această invitație, spunându-le că organizația noastră este deschisă către toți romașcanii care vor să facă politică. Le stau la dispoziție oricând și le aștept mesajele pe pagina mea de socializare.

Articolul anterior

Administrația liberală introduce transportul electric în municipiul Piatra Neamț (comunicat de presă)

Articolul următor

Autobuzele electrice din Piatra-Neamț, achiziționate în proiectul realizat exclusiv de Consiliul Județean

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *