ISSN 2457 - 3973

Pariul primarului Chitic, cu străzile din Piatra-Neamț, aproape câștigat!

La începutul mandatului de primar, Dragoș Chitic a pus un pariu cu el însuși: că nu vor mai exista străzi neasfaltate în municipiul Piatra-Neamț până în vara anului 2020.

Ciudat obiectiv, ar fi putut spune cei mai mulți dintre locuitorii orașului, obișnuiți cu asfalt de zeci de ani. Însă pietrenii din cartierele mărginașe, cu drumuri de pământ sau pietriș, au sperat că vor vedea în sfârșit asfalt în fața porții caselor.

Până la finalizarea actualului mandat, primarul Dragoș Chitic este convins că nu vor mai exista străzi neasfaltate în municipiul Piatra-Neamț.

Pe de altă parte, în Piatra-Neamț vor intra în modernizare și reabilitare 25 de străzi  printr-un proiect al Fondului de Dezvoltare și Investiții în valoare de aproape 15 milioane de lei, depus de Primărie.

”Vom reuşi, astfel, să modernizăm un lot important de străzi din aproape toate cartierele oraşului nostru dintre care: strada Bâtca Doamnei – o promisiune făcută locuitorilor din acea zonă, strada Fermelor şi Strada Bistriţei – două străzi intens circulate, care fac parte din centura oraşului, strada Ciocârliei, strada Nufărului, strada Progresului și altele. Modernizarea străzilor din Piatra Neamţ a reprezentat una dintre priorităţile mandatului meu de primar şi mă bucur că am reuşit să câştigăm acest proiect, prin care vom moderniza 25 de artere importante din oraşul nostru. La acest program se vor adăuga proiectele europene de modernizare a unor bulevarde importante din oraş şi investiţiile constante din bugetul local, iar astfel vom ajunge, curând, la atingerea obiectivului propus – Piatra Neamţ, un oraş cu toate străzile asfaltate”, a declarat primarul municipiului Piatra-Neamț, Dragoș Chitic.

Read Previous

Fără apă pe mai multe străzi din Piatra-Neamț, luni, 28 octombrie

Read Next

Aproape 200 de jucării contrafăcute, confiscate de la un magazin din Piatra-Neamț

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *