Premieră la Roznov! După 15 ani, se realizează primele asfaltări ale străzilor!
Patru copii din comuna Secuieni au rămas sub cerul liber, în plină iarnă, după ce le-a ars casa chiar de Sfântul Nicolae.
Practic, totul s-a făcut scrum în urma incendiului: casa, mobilierul, hainele, tot…
„Ca urmare a unui apel la 112, pompierii romașcani cu două autospeciale de stingere împreună cu voluntari din cadrul SVSU Secuieni au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o casă din localitatea Bârjoveni. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat, cu flacără deschisă, la o casă cu posibilitatea propagării la anexele gospodărești și la o altă casă dintr-o gospodărie învecinată. Forțele de intervenție au stins incendiul în urma căruia au ars acoperișul și bunurile materiale aflate în interiorul locuinței (obiecte de mobilier, materiale textile, articole de îmbrăcăminte, documente etc)”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.
Incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza coșului de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.
Cei care doresc să ajute această familie pot obţine date de la Primăria comunei Secuieni.