Încep lucrările de la Oncologia SJU Piatra-Neamţ, investiţie de 20 milioane lei
Domnul profesor D. T. Moscalu a fost preluat în îngrijirea noastră din 2016, după intervenția chirurgicală și confirmarea diagnosticului.
De la bun început, relația medic-pacient s-a bazat pe sinceritate, deschidere și respect reciproc. Pacientul a venit mereu singur la consultații.
S-a prezentat pentru monitorizarea periodică, cu o pauza în intervalul 2020-2021; pacientul a ezitat să vină la spital în timpul restricțiilor legate de epidemie.
Secția noastră a continuat să acorde servicii și îngrijiri medicale în toată perioada în care restul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț a fost Spital-suport COVID, dar un număr de pacienți au renunțat la vizitele la spital.
La actuala internare, în august 2023, pacientul a fost adus cu Ambulanța la UPU și internat în Secția Oncologie.
Suferința sa era accentuată și complexă, astfel încat am acordat, pe lângă investigațiile, consulturile interdisciplinare și tratamentele necesare – și suport și consiliere psihologică.
Convorbirile cu soția dumnealui au fost față în față, repetate, zilnice, sincere. Am actualizat zilnic informarea despre evoluție și am încurajat-o pe soția domnului să participe la consulturile interdisciplinare ce au fost necesare de efectuat în acele zile -tocmai pentru a căpăta lămuriri în ceea ce privește tratamentul comorbidităților. Vizitele familiei au fost permise și în afara orelor oficiale de program de vizitare, tocmai pentru a asigura apropierea familiei, atât de necesară.
În cele 5 zile în care domnul profesor a fost în îngrijirea noastră, a avut cuvinte de mulțumire la adresa medicului curant și echipei noastre medicale.
Convorbirile cu pacientul au făcut parte din planul de tratament, așa cum se întamplă pentru fiecare pacient al nostru. Suportul emoțional și psihologic sunt esențiale și a fost acordat de noi fără precupețire nu doar pacientului ci și soției.
Externarea s-a facut de comun acord cu pacientul și soția, cu indicații. Era programat să efectueze o nouă secvență de tratament la Spitalul de Neurochirurgie Iași.
Volumul și complexitatea activității de îngrijire a pacientului oncologic solicită membrii echipei mult mai mult decât în alte specialități – medic, asistente, personal auxiliar, psiholog.
Tratăm și evaluăm în regim de spitalizare continuă, spitalizare de zi, consultații de ambulatoriu – circa 1500 de pacienți/lună. Cea mai mare parte a pacienților și-ar dori condiții mai bune de spațiu, timp și număr de personal, dar apreciază efortul pe care ei văd că îl depunem și consideră că există o compensare prin calitatea membrilor personalului.
Ne doare că ajutorul dat în cazul domnului profesor a fost considerat zadarnic (de valoare zero); ne doare că nu s-a văzut absolut nimic din tot efortul ce s-a depus pentru el, în condițiile restrictive în care e acum posibilă activitatea secției noastre.
Cel ce a vazut acest ajutor și l-a simțit, cel care și-a exprimat recunoștința privindu-ne în ochi a plecat de lângă noi și nu mai poate depune vreo mărturie.
Noi rămânem însă în fața pacienților și familiilor, gata de a lupta cu această boală nemiloasă, pavăza și suportul lor. Ne ține în picioare faptul că ei, pacienții noștri, au nevoie de noi și ei sunt cei care văd și simt ceea ce facem în ajutorul lor.
Conducerea Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț este mereu alături de colectivul Secției Oncologie Medicală și înțelege pe deplin condițiile grele în care se lucrează. În măsura posibilităților, răspunde tuturor solicitărilor secției și apreciază efortul depus.
Adresăm sincere condoleanțe familiei îndurerate.
Colectivul Secției Oncologie Medicală
al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț










5 Comments
Foarte greu de găsit echilibrul, sunt medici devotați și profesioniști, care fac tot ce este posibil pentru bolnav să se facă bine, dar sunt și medici, care nu-i interesează decât plicul.
Ce să pot spune despre secția oncologie Neamț decât medici devotați meseriei și fideli jurământului depus la facultate,empatie și suflet depus în lupta grea acestei boli crunte…Mulțumiri sincere D rei Dr Bursuc și personalui medical pentru sprijinul acordat pacienților în suferință!
trist ca apatinator !!!nimeni nu comunica…esti un numar…in statistica…programari 3-4 saptamani…CT-uri infinite…incertitudini…pornesti din stadiul I…SI AJUNGI IN SICRIU..ma rog in diverse centre IRO…TG.MURES…ETC…
Sunt pacient oncologic la piatra neamt din 2013, pe lângă asta sant fostă asistentă medicala.Imi pare rău să contrazic pe cei care au cuvinte urâte despre personalul spitalului oncologic din acest oraș. Spitalul ca și cladire lasă de dorit, din vina cui oare? Credeti că oamenii aceia care lucrează acolo nu si-ar dori un loc de muncă modern, cu aparatură de ultimă generație?
In privinta medicului meu și a asistentelor de acolo am toată stima.Ca orice pacient disperat că a descoperit că are cancer am incercat si eu să merg cu atentii si… stupoare, am fost gata să fiu scoasă afară din cabinet.Noi ,romanii suntem obișnuiți să ‘rasplatim’ medicul , dar aici NU SE POATE..,iar cei care spun că ii costă averi pentru medicatie oncologica fabuleaza, pe mine nu mă costă nimic.Doar dacă vreti să mergeti la privat ,dar si acolo se lucrează cu casa de asigurari.Asa că lasati carcoteala si fiti corecti in.ce spuneti
Dați-mi voie să povestesc si eu, despre un tată, al meu, care a stat câteva zile internat la îngrijiri paliative. În aparență toată lumea e implicată și grijulie. În aparență, pentru că ne-am găsit părintele lovit la cap, pentru că „nu a fost cuminte”, pentru că i s-au administrat medicamente deși fusese toată lumea informată ca nu le tolerează, pentru că o vizită în plus ne costa, tacit, câte ceva. Un produs, un serviciu, o legătură cu o cunoștință, etc. E trist dar adevărat. Aceste „tradiții” sunt întreținute și acceptate din ambele părți. Și până când fie personalul din spital fie pacienții nu vor lua atitudine, nu se va întâmpla nimic.