Prefectul George Lazăr a scăpat comuna Ceahlău, cu sprijinul guvernului demis, de cea mai grea povară pe care a avut-0 în ultimii 30 de ani.
Este vorba de datoria pe care localitatea o avea către Ministerul Finanțelor, în sumă de aproape 7 milioane de lei (circa 1,6 milioane euro).
Comuna Ceahlău a ajuns datoare în urma unui proiect păgubos, realizat de fostul primar, în 2008, de pe urma căruia localitatea ar fi trebuit să fie racordată la gaz metan.
În final, totul s-a dovedit o marea țeapă iar comuna a fost grevată de o datorie la stat, timp de 10 ani, cu o sumă imposibil de plătit din bugetul local.
Mai mult, în 2015 s-a emis un titlu executoriu pentru bugetul localității.
Însă situația cea mai dificilă pentru comuna Ceahlău a fost că, timp de 10 ani, nu a putut accesa nici un proiect guvernamental sau european, pentru că era datoare la bugetul de stat.
Prefectul George Lazăr a vorbit cu primarul Dumitru Coroamă pe această temă și împreună au realizat un proiect de sprijin din partea Guvernului.
În ultima ședință, Executivul a aprobat alocarea sumei de 6,94 milioane lei pentru comuna Ceahlău, pentru plata datoriei către Ministerul Finanțelor.
“Prin decizia Guvernului României și a primului-ministru, Ludovic Orban, căruia îi mulțumesc personal, s-a deblocat o situație care trena de aproximativ 10 ani, iar primăria comunei Ceahlău poate în prezent să acceseze fonduri europene pentru dezvoltare. Timp de 10 ani, chiar dacă domnul primar al comunei Ceahlău, Dumitru Coroamă, a făcut numeroase diligențe către guvernele României, nu a primit sprijin, iar comunitatea din Ceahlău a fost practic condamnată la subdezoltare în tot acest timp. Comuna Ceahlău este un reper turistic pentru județul Neamț, fiind localitatea care atrage cei mai mulți turiști anual. Prin această alocare financiară se rezvolvă o problemă stringentă și se deschide calea spre dezvoltare a comunei Ceahlău și a zonei turistice de munte. Sunt convins că primarul, Dumitru Coroamă va fi extrem de atent cu proiectele sale în viitor și va arăta interes în atragerea de proiecte europene pentru că această comunitate să se dezvolte și să devină un brand turistic”, a declarat, joi, prefectul George Lazăr, într-o conferință de presă.