Încep lucrările de la Oncologia SJU Piatra-Neamţ, investiţie de 20 milioane lei
Cursurile școlare din municipiul Piatra-Neamț nu vor fi reluate prea curând în sistem ”față în față”.
Prefectul George Lazăr a declarat pentru newsallert.ro că în ședința de vineri (6 noiembrie) a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) se va propune prelungirea măsurii de funcționare a sistemului de învățământ din Piatra-Neamț în sistem exclusiv on-line.
Măsura va fi valabilă din data de 9 noiembrie pentru cel puțin o săptămâna în curs, urmând ca o nouă analiză să fie făcută pe 13 noiembrie.
Însă șansele ca aceste cursuri școlare să fie reluate în sistem ”față în față” în municipiul Piatra-Neamț, anul acesta, sunt minime.
Așadar, cadrele didactice, elevii și părinții acestora, din Piatra-Neamț, ar trebui să ia foarte în serios că anul acesta școlar va fi derulat doar în on-line. Și, nu este exclus, ca măsura să fie extinsă în tot județul Neamț!









