Ray’s Dance Piatra Neamț – 6 clasări pe podium la Transylvanian Grand Prix 2026
Urmare a comunicatului de presă emis de către conducerea PNL Neamț in legătură cu lucrările care se desfășoară pentru înlocuirea rosturilor de dilatație la podul de pe drumul național DN 2, la intrarea în municipiul Roman, prefectul Adrian Niţă a făcut mai multe precizări, între care şi faptul că va chema în instanţă semnatarii comunicatului.
Iată declaraţia prefectului Adrian Niţă:
„Reprezentanții DRPDP Iași ne-au comunicat că această activitate a fost contractată de o firmă specializată respectându-se procedurile legale. Operațiunea constă în demontarea rostului degradat, refacerea suportului, trasarea și realizarea găurilor, montarea rosturilor noi.
Din punct de vedere tehnic, lucrarea de înlocuire a unui rost de dilatație are termen de finalizare de cel puțin 5 zile/fir. Termenul nu poate fi devansat deoarece sunt folosite în procesul tehnologic betoane speciale cu termen strict de întărire și protecție. Având în vedere complexitatea operațiunii și instalațiile folosite, activitatea nu se poate desfășura pe timpul nopții, ci doar pe timpul zilei. Totodată, în procesul tehnologic există și pauze obligatorii în care nu pot fi executate alte operațiuni și nici nu se poate circula pe sectorul respectiv. Termenul contractual de finalizare a lucrării este sfârșitul lunii august a.c.
Se încearcă finalizarea lucrărilor într-un timp mai scurt, dar fără a fi afectate etapele tehnologice.
In ceea ce privește minciunile și calomniile pe care semnatarii acestui comunicat le-au făcut la adresa mea, fac precizarea că îi voi chema în judecată pentru a răspunde civil pentru prejudiciul de imagine pe care mi l-au produs.
Această decizie am luat-o deoarece nemțenii nu sunt datori să asiste la bălăcărelile publice proliferate de politicieni care nu s-au remarcat în activitatea lor politica și administrativă decât prin circ și comportament de mahala”.
Reacţia prefectului de Neamţ vine în urma unui comunicat al PNL Neamţ pe care l-am prezentat aici









