Am demonstrat, astăzi, eficiență și bună practică parlamentară. Legea Bugetului României a fost adoptată cu 254 de voturi pentru. Majoritatea parlamentară PSD-PNL-UDMR-Minorități a dovedit că funcționează fără sincope, un argument în plus pentru o guvernare stabilă, proeuropeană.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat, în timpul dezbaterilor, că obiectivul zero este execuția completă a tuturor proiectelor finanțate din bani europeni. Am votat pentru o agricultură sănătoasă, reindustrializare și infrastructură mare.
Avem, astfel, garanția că, în următorii patru ani, vom finaliza autostrăzi, școli, spitale, vom continua proiectele pentru apă-canal, energie verde și vom aduce conducte de gaz în majoritatea orașelor și comunelor din România.
Sănătatea și educația au, la rândul lor, bugete generoase, fiind considerate domenii prioritare în programul de guvernare asumat de Coaliție.
Mai departe de scandaluri și jigniri, astăzi putem spune că România are un buget realist și echilibrat, o strategie de dezvoltare, un Parlament și un Guvern perfect funcționale.
Ciprian Constantin Şerban
Preşedinte Camera Deputaților