Președintele CJ Neamț a discutat cu omologul său din Bacău despre modernizarea drumului Piatra Neamț – Roman – Podu Turcului

Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, s-a întâlnit, luni, cu omologul său din Bacău, Sorin Brașoveanu, cu care a discutat în principal despre reabilitarea și modernizarea unui drum extrem de important pentru ambele județe.

Este vorba de axa de transport interjudețean Piatra Neamț – Roman – Icușești – Răchitoasa- Podu Turcului, o rută ce reprezintă unica și cea mai economică legătură a comunităților aflate pe traseul axei cu coridorul TEN-T.

Potrivit lui Ionel Arsene, proiectul propus spre finanțare prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 este cu atât mai important cu cât nu există alte drumuri de legătură între cele opt comune ce se află pe acest traseu.

”Îmi doresc ca prin această investiție să reușim îmbunătățirea infrastructurii din mediul rural, iar odată cu ea situația economică și socială a zonei rurale, în special în privința standardelor de muncă, a condițiilor de viață. Unul din punctele mandatului meu de președinte al Consiliului Județean Neamț vizează dezvoltarea locală durabilă în județul nostru și am convingerea că prin realizarea acestui proiect vom reuși să atingem acest obiectiv. Îmi doresc ca alături de județele vecine ale Neamțului să realizăm un parteneriat prin care să asigurăm dezvoltarea localităților noastre, dar și a regiunii. Întâlnirea de astăzi cu președintele CJ Bacău este doar un prim pas pe care îl facem în direcția identificării celor mai bune soluții pentru dezvolarea comunităților din județele noastre”, a declarat președintele CJ Neamț, Ionel Arsene, la finalul întâlnirii.

Articolul Anterior

Vineri începe a XIX-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor ”Ceahlăul”

Articolul Următor

ADR Nord-Est angajează femeie de serviciu cu experiență, recomandări și diplomă de bacalaureat! Examenul constă în probă practică!

One Comment

  • Da este o veste destul de buna si sustinem acest demers.Cu mare interes aplaudam acest Proiect dar vrem fapte nu vorbe.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite