Încep lucrările de la Oncologia SJU Piatra-Neamţ, investiţie de 20 milioane lei
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat, miercuri, că autorităţile trebuie să găsească soluţii pentru ca românii să poată merge la biserică de Paşte.
Astfel, şeful statului a contrazis, indirect, afirmaţiile apărute în spaţiul public, în ultima perioadă, potrivit cărora participarea la slujbele de Paşte va fi interzisă.
„Anul acesta, sărbătorile sunt la o distanţă mare. Acum, în 4 aprilie, vor sărbători catolicii, evanghelicii, reformaţii, iar la începutul lui mai vor sărbători creştinii ortodocşi. Eu îmi doresc tare mult să gestionăm pandemia în aşa fel încât lumea să poată să meargă şi la biserică, să se întâlnească, sigur, în cerc mai restrâns, dar să se poată întâlni cu familia, fără să avem petreceri cu multe persoane, mai degrabă în cadrul familial, dar cred că aceste lucruri sunt posibile. Nu îmi doresc, şi am spus acest lucru foarte clar de la început, să îngrădim accesul la biserică. Sunt Sfintele Sărbători de Paşti. Oamenii vor să meargă la biserică şi trebuie să găsim soluţii ca să meargă la biserică”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.
Sărbătorile de Paşte pentru creştinii catolici, evanghelici şi reformaţi sunt în perioada 4-6 aprilie.
Creştinii ortodocşi sărbătoresc Paştele în perioada 2-4 mai









