ISSN 2457 - 3973

Primarul Dragoș Chitic, anunț despre situația sanitară a unităților de învățământ din Piatra-Neamț

Primarul municipiului Piatra-Neamț, Dragoș Chitic, a declarat, miercuri, că toate unitățile de învățământ din oraș oferă condiții de maximă siguranță sanitară.

Declarația edilului vine pe fondul revenirii în clase a elevilor din ciclurile terminale gimnazial și liceal, pentru pregătirea în vederea susținerii examenelor din cadrul Evaluării Naționale și a Bacalaureatului.

”Siguranța elevilor care au revenit la școală pentru pregătirea examenelor a reprezentat o prioritate în această perioadă. Mulțumesc directorilor unităților școlare și tuturor cadrelor didactice pentru buna colaborare și implicarea în asigurarea celor mai sigure condiții pentru elevi în unitățile școlare din Piatra-Neamț. Mulțumesc, de asemenea, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru seriozitatea cu care a tratat acest subiect și implicare. Urez mult succes elevilor la examenele pe care le vor susține la acest final de an școlar”, a declarat primarul Dragoș Chitic.

Marți, peste 90% dintre elevi au fost prezenți la cursuri în școlile din Piatra-Neamț.

Primăria Piatra-Neamț a centralizat necesarul comunicat de fiecare școala și a alocat suma de 150.000 lei pentru implementarea măsurilor de protecție privind siguranța sanitară a elevilor din toate școlile din municipiu.

Articolul anterior

Directoarea medicală a Spitalului Județean Neamț a demisionat și denunță ”politica de achiziții publice și de personal”

Articolul următor

Ediția din acest an a Vacanțelor Muzicale a fost anulată! Și alte festivaluri rămân cu cortina trasă!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *