ISSN 2457 - 3973

Procesiune cu moaștele Cuvioasei Parascheva, la bisericile din Neamț, pentru izbândirea în fața bolii (foto)

Duminică, 5 aprilie, a avut loc o procesiune cu moaștele Cuvioasei Parascheva pe la mai multe biserici din județul Neamț.

Racla de argint cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, deasupra căreia se afla icoana sfintei și tricolorul, a fost adusă preț de câteva minute, în curtea bisericilor, acolo unde preoții și dascălii au ieșit, s-au închinat și au cântat din acatistul sfintei.

Un astfel de moment a avut loc și la Biserica ”Cuvioasa Parascheva” din Dărmănești. Oamenii care locuiesc la blocurile din jurul bisericii au ieșit la geamuri și s-au închinat în timp ce clopotele lăcașului de cult preaslăveau prezența Cuvioasei.

Conducerea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a luat hotărârea să organizeze astfel de procesiuni în mai multe județe din Moldova, punând umărul duhovnicesc alături de toți cei care luptă împotriva coronavirusului.

În fruntea procesiunii prin bisericile și mănăstirile nemțene a fost mitropolitul Moldovei și Bucovinei, IPS Teofan.

Evenimentul nu a fost mediatizat pentru a nu determina credincioșii să încalce ordonanțele militare și să se prezinte la lăcașurile de cult.

Articolul anterior

REVOLTĂTOR! Iată micul dejun al unui pacient cu coronavirus din Spitalul Județean! CJ Neamț cumpără jante de aliaj cu 900 lei/bucată!

Articolul următor

Coronavirus/ Numărul persoanelor pozitive din Neamț a crescut la 160! Județul, pe locul 3 la nivel național!

Un comentariu

  • Bucurate Sfântă Parascheva mult folositoare 🙏🙏🙏. Amin !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *