ISSN 2457 - 3973

Procurorii DIICOT au descins şi la traficanţii de carne vie din Neamţ

Procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iaşi împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O. Iaşi au efectuat un număr de 6 percheziţii domiciliare pe raza municipiilor Iaşi, Piatra Neamţ şi Bârlad, într-o cauză vizând destructurarea unei grup infracţional organizat, specializat în comiterea infracţiunii de trafic de persoane.

Activităţile au fost integrate acţiunii comune executate în parteneriat cu autorităţile judiciare competente din Olanda, respectiv Oost Nederland Politie Enschede, în executarea unui Acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă, în baza căruia au fost efectuate simultan mai multe activităţi procedurale în cadrul operaţiunii “Schipbeek”.

În fapt s-a reţinut că, începând cu anul 2015, a fost constituit un grup infracţional organizat, format din trei cetăţeni români şi alţi trei cetăţeni olandezi, care au acţionat în mod coordonat, în ceea ce priveşte recrutarea mai multor tinere, în vederea exploatării sexuale a acestora pe relaţia Romania-Olanda, precum şi al obţinerii unor foloase materiale substanţiale din activităţile de prostituţie desfăşurate de acestea.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a reţinut faptul că, în această perioadă gruparea infracţională a reuşit să recruteze peste 8 tinere românce şi alte 9 tinere, cetăţeni ai Republicii Moldova, care au fost obligate să practice prostituţia, prin folosirea de violenţe, ameninţări şi şantaj, în bordeluri clandestine care funcţionau în locuinţele închiriate de către membrii grupării.

Cu ocazia efectuării percheziţiilor domiciliare au fost identificate şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, telefoane mobile, suma de 5880 euro şi alte înscrisuri.

Suportul financiar şi logistic a fost asigurat de către Eurojust.

La acţiunea din România a participat un ofiţer de poliţie olandez din cadrul Oost Nederland Politie Enschede, iar trei ofiţeri de poliţie judiciara din cadrul B.C.C.O. Iaşi – S.C.T.P. s-au deplasat în Olanda pentru acordarea de suport operativ în vederea realizării acţiunii.

În urma acţiunii, 2 suspecţi, cetăţeni români, au fost reţinuţi în Olanda şi Belgia.

Autorităţile olandeze efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de migranţi, angajare ilegală, spălare de bani, ameninţare, vătămare corporală, viol şi lipsire de libertate intenţionată.

În cauză cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Read Previous

Zeci de străzi din Târgu Neamț rămân joi, 10 octombrie, fără apă

Read Next

Ce i-a spus secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, prim-vicepreședintelui filialei nemțene, George Lazăr

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *