Provocarea primarului Adrian Niţă cu strada Orhei: „Ne batem cu chinezii”

O nouă abordare în infrastructura rutieră promite o mobilizare fără precedent.

Un sector de drum de jumătate de kilometru, cu patru benzi, este reabilitat integral în mai puțin de 24 de ore.

Aceasta este provocarea primarului Adrian Niţă cu strada Orhei.

„Ne batem cu chinezii”

Primarul Adrian Niţă a pariat pe un ritm de lucru comparabil cu cel din China.

Asta fără compromisuri la calitate.

„Ne „batem” cu chinezii la viteză și eficiență! Am pus un pariu și am vrut să demonstrăm că se poate: să finalizăm un sector de drum de jumătate de kilometru, pe 4 benzi, în mai puțin de 24 de ore! Nu facem rabat de la calitate și nu vorbim doar de un strat de asfalt aruncat în viteză”, a declarat primarul Adrian Niţă.

strada Orhei

Echipele execută mai întâi frezarea și egalizarea riguroasă a drumului.

Ulterior, se aplică un strat de geogrilă cu amorsă.

La final, se toarnă beton asfaltic cu piatră de carieră. Această soluție tehnică asigură o durabilitate maximă în timp.

Pentru a respecta termenul de 24 de ore, pe șantier a fost adusă o flotă impresionantă.

Nu mai puțin de 25 de utilaje grele intervin la fața locului. De asemenea, 20 de basculante și 2 finisoare lucrează în paralel pentru a accelera procesul.

strada Orhei

Săgeți către coridoarele de mobilitate

Această desfășurare de forțe este și un semnal de alarmă privind ritmul lucrărilor publice din Piatra-Neamț.

Primarul Adrian Niţă face o comparație directă cu celebrele coridoare de mobilitate.

Bulevardele Traian, Kogălniceanu și Decebal au o lungime totală de 3.780 de metri. Acestea au blocat și au chinuit traficul din Piatra-Neamţ timp de aproape trei ani.

„Facem asta pentru că vreau să arătăm că se poate și altfel. Dacă facem o comparație cu coridoarele de mobilitate (Traian, Kogălniceanu, Decebal) care au o lungime totală de 3.780 de metri — adică de aproximativ 7 ori mai mult decât sectorul pe care lucrăm azi — concluzia este simplă: Dacă s-ar fi menținut acest ritm de lucru, proiectele care au chinuit traficul din oraș timp de aproape 3 ani de zile ar fi putut fi gata în doar o săptămână! Ne vedem la finalul zilei ca să tragem linie și să vedem rezultatele acestei mobilizări record”, a mai spus primarul Adrian Niţă, inclusiv într-o postare video pe care o puteţi urmări aici. 

Articolul Anterior

Primarul Matasă, pus în libertate dar interzis la Primăria Grumăzeşti

Articolul Următor

Întrerupere temporară furnizare apă pe străzi din Târgu-Neamţ, Agapia şi Bălţăteşti

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite