PSD Piatra-Neamţ îl atenţionează pe primarul Carabelea să prevadă fonduri pentru racordarea la utilităţi a noului spital

Grupul de consilieri locali ai PSD Piatra-Neamţ, condus de preşedinta organizaţiei municipale, Florentina Moise, i-a atras atenția primarului Andrei Carabelea asupra modului în care concepe bugetul municipiului Piatra-Neamț pentru anul 2023.
Concret, social-democraţii îi cer să prevadă în buget minim 30 milioane lei pentru utilitățile și facilitățile necesare noului spital ce va fi construit de Consiliul Judeţean cu fonduri prin PNRR.
„Acum, că a devenit certitudine construcția noului spital, va trebui să se mărească și să extindă până la limita teritorială a municipiului Piatra-Neamț rețelele de apă/canal, pluvială, gaz etc. De asemenea, va trebui făcută tot până la limita teritorială a municipiului Piatra-Neamț spre noul spital o zonă pietonală pentru a asigura o deplasare civilizată a celor care merg spre sau dinspre noul spital. Extinderea si mărirea capacității utilităților până la limita municipiului Piatra-Neamț este necesară oricum și pentru extinderea imobiliară ce are loc în zonă, deci avem o dublă motivație pentru aceste investiții. Sperăm că domnul primar Andrei Carabelea înțelege necesitatea ca municipiul Piatra-Neamț să facă această extindere și mărire a rețelelor de utilități în acea zonă și de asigurare de facilități pietonale. Sperăm ca domnul primar să nu fie atât de inconștient și rău intenționat încât să urmeze linia pe care a mers până acum PNL Neamț și să pună bețe în roate la tot ce e legat de noul spital. Noul spital are nevoie de utilități și ne-am face de râs ca oraș să punem asfalt, canalizare, apă, iluminat public si toate utilitățile pe niște dealuri unde sunt vile frumoase ale unor oameni înstăriți sau doar terenurile goale ale unora și să nu ducă utilitățile cât mai aproape de noul spital pentru ca mai departe cealaltă localitate să aibă ce să extindă la rândul ei și spitalul la ce se conecta”, a declarat preşedinta PSD Piatra-Neamţ, Florentina Moise.
Reamintim că miercuri, Ministerul Sănătăţii a anunţat că a aprobat proiectul Consiliului Judeţean Neamţ de a construi un nou spital judeţean de urgenţă.
Pentru acest proiect, CJ Neamţ va primi circa 200 milioane euro, ceea ce reprezintă circa 70% din valoarea totală a investiţiei.

Articolul Anterior

Consiliul Județean construiește, cu fonduri din PNRR, un spital județean de urgență la Piatra-Neamț

Articolul Următor

George Lazăr, președinte PNL Neamț: ”Premierul liberal Nicolae Ciucă își respectă promisiunea: un nou spital va fi construit în județul Neamț, cu fonduri prin PNRR”

One Comment

  • Am citit următoarele două informații apărute în același timp: ministerul sănătății a aprobat proiectul consiliului județean din Piatra Neamț privind construirea unui spital de urgență în oraș; președintele PNL Neamț anunță construirea unui spital de urgență în piatră Neamț aprobat de premierul Ciucă.Adica două partide PSD și PNL informează ca o victorie a lor primirea aprobării pentru construirea spitalului.Foarte ciudat .Ce mi-a atras atenția a fost atenționarea primarului Carabelea de către consilierii PSD privind bugetul pe anul 2023 in care acesta(primarul) să nu omită alocarea sumei necesară pentru prelungirea arterelor apă/canal,gaze,drum pietonal spre noul spital de urgență.Acum ca simplu cetățean care am citit cele de mai sus,aveau interes consilierii PSD să vină cu propuneri pertinente privind utilitățile pentru noul spital dacă victoria aprobării construcției spitalului era a PNL?categoric ,,nu,,.In concluzie consiliul județean condus de dlArsene (PSD)a primit aprobarea și finanțarea pentru construcția spitalului ,de la ministrul Rafira(PSD).Și acum întreb:de ce se lauda președintele PNL cu o victorie PSD?nu știe că minciuna are picioare scurte?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite