Raportul inspectorului şcolar general Florentina Moise privind starea învățământului din judeţul Neamț, în anul școlar 2021-2022

Inspectorul şcolar general Florentina Moise a prezentat Raportul privind starea învățământului din judeţul Neamț, în anul școlar 2021-2022.

„Ne aflăm astăzi la momentul bilanțului, pentru a marca reperele educative ale anului școlar 2021-2022. Înainte de orice analiză a activității, aș vrea să-mi manifest bucuria de a ne întâlni în format fizic, de a ne privi în ochi, de a ne da mâna prietenește, de a intra în firescul vieții, de a avea clasele pline de elevi și cancelariile pline de profesori. Am finalizat împreună anul școlar anterior și am demarat, tot împreună, actualul an școlar. Pentru toate câte ați realizat până în acest moment, vă felicit și vă asigur că apreciez fiecare efort prin care ați crescut calitatea învățământului nemțean! Stimați invitați speciali de astăzi, fără dumneavoastră proiectele noastre, siguranța demersului educativ, evoluția unităților de învățământ n-ar fi fost posibile! Respectăm și admirăm modul în care știți să susțineți școala nemțeană! Privind în retrospectivă la anul care s-a scurs, prima constatare este că am pus,cu toții, mult suflet în activitatea noastră. Am depășit împreună o criză sanitară mondială, ne-am adaptat cu o viteză uimitoare în fața oricărei provocări, am fost solidari și am avut încredre unii în alții. Generațiile pe care le formăm acum au în noi exemplul de forță, de empatie, de viziune în momente grele și putem fi mândri că împreună oferim un model social în care profesionalismul, dăruirea și curajul sun în prim-plan. Materialul ce va urma demonstreză că suntem conștienți de realizările anului școlar trecut și, în egală măsură, de punctele la care mai avem de lucrat pentru a fi bine. Și unele și altele reprezintă firescul unui învățământ pe care ni-l dorim de calitate”. a declarat inspectorul şcolar general Florentina Moise.

SINTEZA RAPORTULUI

MISIUNEA

Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ concentrează eforturile manageriale, prin direcții de acțiune concrete, în scopul rezolvării cauzelor disfuncționale din mediul educațional și a consecințelor acestora, cu accent pe managementul descentralizat al școlilor. Acest tip de management vizează, la nivelul instituţiilor de învăţământ, aplicarea direcțiilor de acțiune pentru reducerea ratei de părăsire timpurie a şcolii, dezvoltarea competențelor elevilor pentru viață, asigurând în acest scop un mediu de învăţare pozitiv, de consolidare a calității produsului educațional, de inovare pedagogică, de adaptare la învățământul bazat pe echipamente digitale și de sporire a competenţelor corpului didactic, în vederea unei abordări corecte a diversităţii sociale și culturale, precum și în vederea dezvoltării unor tactici adecvate de combatere a violenţei și intimidării în școală.

VIZIUNEA

Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ creează premisele unui sistem educațional echitabil, care permite accesul la educație de calitate tuturor persoanelor care beneficiază de acest drept, furnizând educație la standarde de calitate, definite prin lege, indiferent de vârsta, mediul socio-economic de proveniență, nevoile speciale, religia, etnia, opțiunile de viață ale celor care învață. În contextul respectului pentru principiile integrității și ale bunei guvernanțe, învățământul din județul Neamț încurajează autonomia instituțională crescută, într-o manieră incluzivă și transparentă, contribuind la atingerea obiectivelor strategice ale țării în domeniul educației, asumate la nivel național și european.

VALORI ŞI PRINCIPII

Proiecţia strategică de dezvoltare a învăţământului din judeţul Neamţ pentru intervalul de timp 2020-2025, impune adoptarea acelor măsuri care să conducă la eficientizarea întregii activităţi prin promovarea unor valori şi principii adecvate: aspiraţia spre performanţă, calitate, competiţie, coerenţă, cooperare, competenţă, conştiinciozitate, continuitate, coordonare, deschidere, demnitate, disciplină în şcoală, educaţie, excelenţă, flexibilitate, inovaţie, implicare, onestitate, participare, respect, responsabilitate, subsidiaritate, transparenţă.

Colaborare –colaborăm cu toţi factorii interesaţi de educaţie şi împărtăşim cunoştinţele dobândite pentru a ne îmbunătăţi activitatea.

Deschidere – suntem deschişi la nou şi ne încurajăm partenerii educaţionali să caute soluţii creative în folosul beneficiarilor noştri: elevi, părinţi, comunităţi locale, agenţi economici.

Excelenţă –suntem hotărâţi să depăşim aşteptările celorlalţi prin profesionalism şi eficienţă.

Inovaţie –ne străduim să fim pro-activi, să facem lucrurile altfel, dar mai bine.

Implicare –asigurăm realizarea proiectelor noastre prin inovaţie şi leadership.

Responsabilitate –ne asumăm întreaga responsabilitate pentru direcţiile de dezvoltare a sistemului educaţional din judeţului Neamţ, urmărind continuu interesul beneficiarilor noştri şi dovedind respect pentru lege, cultură şi pentru comunitatea în care trăim.

Pentru a ne înscrie pe aceste coordonate  ale activităţii noastre, ne vom îndrepta atenţia, prioritar, atât spre oferta educaţională, cât şi spre baza materială, resursele umane şi financiare de care este nevoie, vizând şi o implicare continuă, eficientă, a comunităţii, a părinţilor şi a autorităţilor locale în viaţa şcolii, în baza unor parteneriate stabile care vor contribui la dezvoltarea durabilă a sistemului educaţional.

 Rețeaua unităților de învățământ

În anul școlar 2021-2022, rețeaua școlară fost constituită din 321 de unități școlare: 156 cu personalitate juridică (din care 66 în mediu urban și 90 în mediu rural)și 165 de structuri arondate(din care 32 în mediu urban și 133 în mediu rural).

Cele 156 de unități școlare cu personalitate juridică se clasifică astfel :

  • unități de învățământ preșcolar: 7 (din care 4 în mediu urban și 3 în mediu rural);
  • unități de învățământ primar: 2 – ambele în mediu urban
  • unități de învățământ gimnazial: 90 (din care 19 în mediu urban și 71 în mediu rural – 3 sunt pentru învățământ special)
  • unități de învățământ liceal: 37 (din care 10 în mediu rural)
  • unități de învățământ profesional: 5 (din care una la învățământ special, toate în mediu rural)
  • unități de învățământ postliceal: 6 (toate în mediu urban)
  • unitățile de învățământ pentru activități extrașcolare: 6 (din care 4 palate și cluburi, un centru de excelență și un club sportiv școlar)
  • IȘJ, CCD și CJRAE.

Cele 165 de unități școlare fără personalitate juridică se clasifică astfel :

  • unități de învățământ preșcolar 63 (din care 23 în mediu urban și 40 în mediu rural);
  • unități de învățământ primar: 48 – toate în mediu rural
  • unități de învățământ gimnazial: 54 (din care 5 în mediu urban și 45 în mediu rural)
  • unități de învățământ postliceal : 1 (în mediu urban)
  • unitățile de învățământ pentru activități extrașcolare : 3 (din care un club și 2centre sportive școlare – CSS)

AUTORIZAŢII ISU

Obligația obţinerii Autorizaţiilor ISU revine beneficiarului investiţiei ori persoanei fizice sau juridice care finanţează şi realizează investiţii noi sau intervenţii la construcţiile existente.

Până la data obţinerii Autorizaţiilor ISU, răspunderea pentru buna funcţionare a construcţiilor cu destinație școlară din punctul de vedere al asigurării cerinţei de securitate la incendiu, revine exclusiv beneficiarilor investiţiilor sau proprietarilor acestora.

Privind procedura și etapele, în vederea obținerii Autorizațiilor ISU, acestea urmăresc stabilirea riscurilor in cazul unui eventual incendiu, pentru o clădire sau un anumit spațiu, respectiv gradul de pericol și eventualele consecințe în cazul producerii unui eveniment.

 

Securitate la incendiu
Număr de clădiri 693
Autorizate 124
Neautorizate 12
Care nu fac obiectul autorizării 557
Echipate cu hidranți 37
Echipate cu instalații de detectare, semnalizare și alarmare 40
   

Autorizații sanitare de funcționare

Principalele motive constatate în cazul unităților de învățământ în care nu sunt asigurate măsuri igienico-sanitare:

  • nu sunt efectuate încă recepțiile lucrărilor de reabilitare și modernizare a clădirilor;
  • nu există racordare la rețeaua de apă potabilă sau la canalizare.
Unități de învățământ în care sunt asigurate măsuri igienico-sanitare 308
Unități de învățământ în care nu sunt asigurate măsuri igienico-sanitare 17

 Mijloace de transport școlar

 

TOTAL MIJLOACE DE TRANSPORT  ȘCOLAR 124

 

Funcționale
Microbuze 113
Autobuze 2
Nefuncționale
Microbuze 9
Autobuze 0

 

REZULTATE LA EXAMENE NAȚIONALE 2021

1. EVALUAREA NAȚIONALĂ

LIMBA SI LITERATURA ROMÂNĂ

  • Procentul de promovare județean: 84, 61%

 

Clasa Total elevi LRO Prezenți LRO

1-1,99

LRO

2-2,99

LRO

 3-3,99

LRO

 4-4,99

LRO

5-5,99

LRO

 6-6,99

LRO

7-7,99

LRO

8-8,99

LRO

9-9,99

LRO 10
a VIII-a 3956 3924 36 100 203 265 568 612 629 803 691 17

 

MATEMATICA

  • Procent de promovare județean: 72,46%

 

Sesiunea MAT

Prezenți

MAT

 1-1,99

MAT

 2-2,99

MAT

 3-3,99

MAT

 4-4,99

MAT

 5-5,99

MAT

 6-6,99

MAT

7-7,99

MAT

 8-8,99

MAT 9-9,99 MAT 10 Procent
2022 3921 22 133 344 581 716 572 495 529 464 65 72,46

2. BACALAUREAT

Sesiunea iunie-iulie 2022 Înscriși Prezenți Reușiți Reușiți

6-6,99

Reușiți

7-7,99

Reușiți

8-8,99

Reușiți

9-9,99

Reușiți

10

Rată de promovare
Promoția curentă 3006 2939 2337 419 515 664 736 3 79,52%
Promoția anterioară 229 197 87 69 15 2 1 0  

44.16%

 

TOTAL 3235 3136 2424 488 530 666 737 3 77.30%

 

 

3. EXAMENELE DE CERTIFICARE A CALIFICĂRII PROFESIONALE

 

Examenele de certificare a calificării profesionale nivelul de calificare profesională Număr de elevi Promovaţi   (%)
Înscrişi Prezenţi Absenţi Promovaţi Respinşi
Nivel 3 de calificare profesională

Învățământ profesional cu durata de 3 ani, de stat și dual

1089 1048 41 1047 1 99,90
Nivel 3 de calificare profesională

Stagii de pregătire practică

43 39 4 39 0 100
Nivel 4 de calificare profesională 1519 1471 48 1471 0 100
Nivel 5 de calificare

profesională

500 478 22 473 5 98,95

MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE

 

La data de 1 septembrie 2021, numărul total de posturi/norme, pe toate formele de finanțare, a fost 7272,

fiind suplimentat, începând cu 1 noiembrie 2021, cu 20 norme, județul Neamț având alocat un număr total de 7292 norme, astfel:

  • Norme personal didactic de predare – 5013,53
  • Norme personal didactic – auxiliar – 844,25
  • Norme personal nedidactic – 1434,14

Total norme didactic-auxiliar: 844,75, cifra reprezentând o ușoară scădere a numărului de posturi didactice auxiliare față de anul școlar 2020-2021. De menționat faptul că un procent semnificativ sunt posturi vacante. Comparativ cu anul școlar 2020-2021 datele sunt următoarele:

 

Total norme nedidactic: 1434,14,cifra reprezentând o creștere cu1,03%a numărului de posturi față de anul școlar 2020-2021.

Structura funcțiilor de conducere din rețea scolară a judetului Neamt, la 31 august 2022, după modul de ocupare al postului

Personal de conducere din unitatile de invatamant cu concurs Personal de conducere din unitățile de învățământ cu detașare în interesul învățământului
Directori/directori adjuncți Directori Directori adjuncti Directori/ directori adjuncți Directori Directori adjuncti
164 116 48 29 21 8
84,97% 84,67% 85,71% 15,03 15,33% 14,29%

OLIMPIADE ȘI CONCURSURI ȘCOLARE

 

În anul școlar 2021-2022, au participat la olimpiade și concursuri școlare, faza județeană,  4069 elevi. Dintre aceștia, 227 elevi s-au calificat la etapa națională și au obținut următoarele rezultate: 24 premii I, 14 premii II, 9 premii III, 35 mențiuni. Au fost acordate elevilor din Neamț 12 mențiuni speciale, oferite de societăți/asociații profesionale. Elevii nemțeni au obținut, la competițiile naționale, 26 medalii, dintre care: 5 medalii de aur, 7 medalii de argint și 14 medalii de bronz.

ISJ Neamț a găzduit două olimpiade naționale:

  1. a) Olimpiada Națională de Matematică pentru clasele IX-XII. Lotul județului Neamț a fost format din 2 elevi din clasele  V-VI (prezenți la Constanța), 2 elevi din clasele VII-VIII (prezenți la Iași) și 5 elevi din clasele IX-XII (Piatra-Neamț). Rezultatele au constat în: 3 medalii de argint și trei medalii de bronz.
  2. b) Olimpiada Naţională de Argumentare, Dezbatere și Gândire Critică „Tinerii dezbat”, oaspeţi fiind 291 elevi calificaţi la etapa naţională și 136 de profesori coordonatori/însoţitori şi membrii componenți ai Comisiei Centrale. În această competiție, au participat 55 echipaje la secțiunea începători și 41 echipaje la secțiunea avansați. Județul Neamț a fost reprezentat de 4 echipaje, câte două la fiecare din cele două secțiuni și a obținut: un premiu II, un premiu III și patru mențiuni.

 

PROIECTE EDUCAȚIONALE

 

  1. pentru dezvoltarea accesului la învățământului preuniversitar prin participare la programe comunitare finanțate din fonduri nerambursabile

PROIECTUL ROSE face parte din Programul Național al Ministerului Educației „Sprijin la bacalaureat, acces la facultate”:- s-a derulat în 21 licee ROSE în județul Neamț;

  • a determinat creșterea procentului de promovabilitate cu 2% în anul 2022 față de anul anterior, la nivel județean.

 

            PROIECTUL Sprijin educațional, pe baza de tichete sociale pe suport electronic, pentru elevii cei mai dezavantajați, POAD/980/1/3/152590, urmărește prevenirea abandonului școlar și îmbunătățirea condițiilor de frecventare a școlii sau grădiniței de către copiii și elevii cei mai dezavantajați: – 8715 de preșcolari și elevi din județul Neamț au primit tichete sociale pe suport electronic – Emisiunea 1;

  • 3724 tichete vor fi distribuite în Emisiunea 2.
  1. finanțate prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

            PROIECTUL Ameliorare. Dezvoltare. SuccesADS, ID 132947, cu valoarea totală de 9.511.947,55 lei, asigură reîntoarcerea în sistemul de educație și îmbunătățirea serviciilor educaționale pentru:- 620 de copii/tineri/adulți – care își continuă educația prin programul A doua șansă, sunt sprijiniți financiar, beneficiază de consiliere și planuri personalizate de intervenție, mediere pe piața muncii;

  • 515 cadre didactice participă la programe de formare.

PROIECTUL Șansa la educație, viitor asigurat (SEVA), ID 107590, cu valoarea totală de  6.848.119,11 lei, a urmărit dezvoltarea și implementarea unor măsuri integrate în domeniul educației, în vederea creșterii participării școlare a copiilor și prevenirii/reducerii părăsirii timpurii a școlii, precum și dezvoltarea competențelor cadrelor didactice din 10 unități de învățământ din județele Neamț, Botoșani și Harghita: –800 de preșcolari și elevi – din județele Neamț, Botoșani și Harghita;

-200 de tineri/adulți – înscriși în programul A doua șansă;

-260 de cadre didactice participante la programele de formare;

-150 de părinți ai copiilor aflați în risc de părăsire timpurie a școlii.

 

  1. finanțate din Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021, Operator de Program: Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS)

PROIECTUL Incluziune prin toleranță, joc si artă! finanțat prin granturile SEE 2014 – 2020 pentru proiecte în domeniul incluziunii copiilor romi în școală (RCIS), desfășurat în 5 școli cu un procent mare de elevi de etnie romă: Școala Gimnazială Ion Creangă, Târgu-Neamț, Școala Gimnazială Pr. Gheorghe Săndulescu, Dragomirești, Școala Gimnazială nr. 2 – structură a Liceului Teologic Sfântul Francisc de Assisi, Roman, Școala Gimnazială Izvoare- structură a Școlii Gimnaziale Bahna, Școala Primară Muncelu de Jos, structură a Școlii Profesionale Valea Ursului.

PROIECTUL Pedagogie Experiențială finanțat prin Granturile derulat în parteneriat cu Fundația Scrimă pentru Toți din București și Newschool AS din Norvegia:

– 11 școli și licee din județele Neamț și Suceava în care se regăsesc copii cu CES și în care se manifestă fenomenul absenteismului;

– 608 copii în risc de abandon școlar;

– 56 copii cu CES.

PROIECTUL Zest4Edu – O nouă perspectivă în educație se desfășoară în 9 unități de învățământ din județul Neamț și sprijină:

-350 elevi aflați în situație de risc educațional proveniți din categorii defavorizate

-100 de părinți/tutori și membri ai familiilor acestora

– 100 de membri ai personalului didactic

-50 de persoane din alte grupuri secundare.

PROIECTUL EDURIGHTS4GIRLS – Acces egal la educație, finanțat prin programul Active Citizens Fund Romania urmărește creșterea nivelului de conștientizare și aplicare a drepturilor omului prin măsuri specifice de dezvoltare personală, consiliere, terapie de care beneficiază:

-480 de eleve din 14 unități de învățământ din județele NT si SV

-210 cadre didactice.

Articolul Anterior

Două persoane din Republica Moldova au fost rănite într-un accident rutier la Petru Vodă

Articolul Următor

Percheziții DIICOT la o grupare din Neamț care fura bani de pe carduri bancare

One Comment

  • Felicitări ! Mult succes tuturor pentru implicare !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite