Reduceri şi gratuităţi la transportul cu telegondola. Iată cine beneficiază.

Primarul municipiului Piatra-Neamţ, Adrian Niţă, a anunţat că a stabilit o serie de reduceri şi gratuităţi pentru cei care vor să se plimbe cu telegondola.
Astfel, locuitorii din Piatra-Neamţ, Gârcina, Girov, Alexandru cel Bun şi Dumbrava Roşie vor beneficia de reduceri.
De asemenea, vor plăti cu 50% mai puţin şi cei care vin la Piatra-Neamţ pentru concursuri, olimpiade, evenimtente culturaleş sau sportive.
Persoanele cu dizabilităţi au gratuitate o dată pe zi iar pensionarii se vor putea plimba gratuit o dată pe lună.
„Telegondola e parte din sufletul acestui oraș și a fost construită cu inima, munca și din banii dumneavoastră! Nu pot permite ca oamenii care au pus umărul la dezvoltarea orașului să fie tratați ca niște simpli turiști la ei acasă! De aceea, am luat o decizie care ține de respect, bun simț și recunoștință”, a declarat primarul Adrian Niţă.
Edilul a adăugat că zona de sosire a telegondolei va fi curățată, îngrijită și, acolo unde regimul juridic permite, reabilitată.

Articolul Anterior

Deschiderea Simpozionului Naţional „Petrodava” de la Muzeul de Artă Piatra-Neamţ

Articolul Următor

Întrerupere temporară furnizare apă pe străzile Begoniei, Orhideelor, Sânzienelor, Pietrelor și Veteranilor din Piatra-Neamţ

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite