ISSN 2457 - 3973

Romii din cartierul Văleni 3, subiect de şedinţă la Primăria Piatra Neamţ

Marți, 13 octombrie, a avut loc la sediul Primăriei municipiului Piatra Neamţ o întâlnire de lucru ce a avut ca temă acțiunile derulate de către municipalitate și instituțiile locale și județene pentru menținerea ordinii și a unui climat de viață normal în cartierul Văleni 3.

La întâlnire au participat prefectul Vlad Angheluță, primarul Dragoș Chitic, viceprimarul Vasile Popescu, reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Jandarmi, Inspectoratului Județean de Poliție Neamț, Poliției Locale, SC Locativserv, ai Direcției de Asistență Socială Piatra Neamț și Serviciului Gospodărie Comunală din cadrul primăriei. Discuțiile s-au purtat cu reprezentanți ai comunității rrome din Văleni 3, asistentul medical comunitar și mediatorul sanitar ai acestei comunități.

În urma discuțiilor, s-au stabilit de comun acord o serie de măsuri ce urmează a fi luate în perioada imediat următoare:

– Verificarea stării locuințelor de tip container puse la dispoziția beneficiarilor și efectuarea unor reparații acolo unde sunt absolut necesare, având în vederea apropierea sezonului rece.

– Efectuarea de lucrări de amenajări exterioare ale zonei, nivelări și balastări, pentru a preîntâmpina eventualele probleme ce ar putea să apară în cazul precipitațiilor abundente sau în sezonul rece.

– Colaborarea reprezentanților comunității cu Direcția de Asistență Socială pentru a beneficia de ajutoare sociale și servicii sociale în conformitate cu prevederile locale și implicarea beneficiarilor de ajutor social în activități și lucrări în folosul comunității.

– Conceperea unui program social adresat copiilor de vârstă școlară ai locuitorilor din Văleni 3 pentru ca aceștia să își poată face temele și învăța în liniște și cu îndrumare specializată.

– Continuarea patrulărilor intense cu echipe mixte de polițiști, polițiști locali și jandarmi.

– Verificarea periodică a celor care locuiesc în respectivele locuințe pentru a evita stabilirea în zonă a persoanelor fără drept de ședere.

Astfel de întâlniri, dar și vizite în teren ale autorităților locale și județene vor avea loc periodic.

Articolul anterior

Zăpadă între Cheile Bicazului și Lacu Roșu!

Articolul următor

Percheziții DNA în Neamț! Dragoş Chitic: „La Primărie nu a venit nimeni! Nici nu sunt motive!”

Un comentariu

  • Rugam autoritatile sa circule cu mijloacele de transport in comun! Copiii care fac naveta asculta in fiecare zi injuriile acestor rromi, suportam un miros de nedescris, comportament primitiv si asistam neputinciosi la furtul de rigoare! In Valeni sunt cetateni platitori de taxe si impozite care abia din aceasta luna beneficiaza de cateva sosele asfaltate nu mai vorbim de alte facilitati! Speram ca noii conducatori ai Municipiului P Neamt sa priveasca si aceasta zona pt ca pana acum oamenii nu aveau dreptul sa calce in primarie nu vorbim despre solutii!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *