ISSN 2457 - 3973

Senatorul PSD Neamț, Emilia ARCAN: ”PSD a făcut în Parlament o reparație morală pentru tot personalul medical din lupta anti-COVID”

Astăzi, în ședința de plen reunit al Senatului și Camerei Deputaților, PSD a făcut o reparație morală pentru tot personalul medical de intervenție în lupta cu COVID-19, a declarat la finalul ședinței unul dintre cei mai activi parlamentari nemțeni, senatorul PSD Neamț, Emilia Arcan.

Am votat alături de colegii parlamentari social-democrați, acordarea stimulentului de risc în valoare de 2.500 lei/brut pe lună în perioada stării de urgență și alertă pentru tot personalul medical și auxiliar, -inclusiv paramedical și toți angajații din serviciile de ambulanță”, a spus Emilia Arcan.

Parlamentarul social-democrat consideră că a fost ”un gest de minimă decență” față de acești oameni care sunt zi de zi în spitale sau pe teren și se ocupă de identificarea, transportul, echiparea și evaluarea pacienților infectați cu noul coronavirus!

”Fiecare dintre aceste persoane, fie că sunt paramedici, personal auxiliar sau sunt pe ambulanțe au ales să-și dedice viața spre folosul și buna stare a bolnavilor și să-i îngrijească. Liberalii i-au uitat pe acești oameni care sunt primii ce vin în contact direct cu pacienții suspecți sau infectați cu COVID! Guvernul PNL a avut de plătit sponsorii de partid cărora le-a încredințat contracte supraevaluate de achiziții de echipamente medicale! Dacă ar fi o guvernare interesată cu adevărat de soarta personalului medical și auxiliar, Ministerul Sănătății ar acorda aceste stimulente financiare tuturor categoriilor de personal implicate în lupta cu COVID-19 până la încetarea epidemiei în țara noastră, nu doar în starea de urgență și alertă”, a adăugat senatorul Emilia Arcan.

Parlamentarul nemțean susține că ar trebui simplificată procedura pentru decontarea din fonduri europene a stimulentului de risc, astfel încât fiecare autoritate locală să primească la timp fondurile pentru recompensarea personalului medical și auxiliar care asigură asistența medicală comunitară.

”Primăriile și consiliile județene au avut deja cheltuieli foarte mari în această perioadă, generate de achiziții de echipamente medicale și medicamente și nu pot susține financiar aceste recompense și apoi să aștepte decontarea lor din fonduri europene”, a precizat Emilia Arcan, senator PSD Neamț.

Articolul anterior

Mai multe gospodării din Neamț au fost inundate de ploile torențiale

Articolul următor

Se pune cruce rețelei electrice a Troleibuzul! A început dezafectarea! (foto-galerie)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *