Senatorul PSD Răzvan Cuc: „Trag un semnal de alarmă ca PNL să nu blocheze drumul expres Piatra-Neamţ – Bacău!”

Senatorul Răzvan Cuc (PSD Neamţ) a cerut, vineri, liberalilor să nu blocheze realizarea drumului expres Piatra-Neamţ – Bacău.

Apelul parlamentarului social-democrat vine după ce în urmă cu două zile, directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat, la Piatra-Neamţ, că studiul de fezabilitate al drumului va fi depus peste circa o lună.

Senatorul Răzvan Cuc a precizat, vineri, că studiul a fost depus de fapt de pe data de 5 aprilie şi crede că declaraţiile directorului CNAIR pe acest subiect trădează o întârziere a execuţiei drumului.

„Directorul CNAIR a venit cu lecţia nefăcută în Neamţ. Văd că anul 2024 este unul în care toată lumea se dedică infrastructurii. Dacă până acum, PNL doar critica, acum se cocoaţă pe nişte proiecte unde aportul lor este zero. Drumul expres  a fost lansat în 2019 după care a fost făcut studiul de fezabilitate. Când PNL spune că studiul va fi depus peste o lună…. Sunt elemente total periculoase pentru acest proiect. Studiul de fezabilitate a fost depus pe data de 5 aprilie. Iar directorul CNAIR spune că urmează să fie depus peste o lună… Acest drum va avea acelaşi parcurs ca DN 15? Vor să îl blocheze? Păi hai să dăm drumu la proiectare şi execuţie! Îi asigur pe nemţeni că mă voi implica personal să nu mai aşteptăm luna asta”, a declarat senatorul Răzvan Cuc.

În cadrul conferinţei de presă susţinută la sediul PSD Neamţ, senatorul Răzvan Cuc a subliniat şi faptul că municipiul Piatra-Neamţ va avea o centură ocolitoare în cadrul unui proiect ce va fi derulat de Consiliul Judeţean.

Totodată, vicepreşedintele CJ Neamţ, Adrian Răducu Păduraru, a subliniat că investiţiile derulate de CJ Neamţ în actualul mandat depăşesc 1,2 miliarde lei (circa 250 milioane euro), fiind reabilitaţi aproape 350 kilometri de drum judeţean.

 

Articolul Anterior

Bătrână grav accidentată la Păstrăveni

Articolul Următor

Un bărbat din Neamţ a căzut de la balconul apartamentului

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite