SJU Piatra-Neamț oprește, miercuri, căldura și apa caldă pentru montarea unor cazane noi

Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț intră într-o etapă importantă de modernizare a sistemului de încălzire.

Ca urmare a achiziției de echipamente noi, miercuri (4 noiembrie), vor avea loc lucrări majore de infrastructură ce vor afecta furnizarea utilităților în întregul ansamblu spitalicesc.

Intervenţie necesară pentru înlocuirea cazanelor

Potrivit declarației oferite de managerul SJU Piatra-Neamț, conf. dr. Alexandru Patrașcu, echipele tehnice vor interveni pentru demontarea celor trei cazane vechi și instalarea noilor echipamente de încălzire.

„Având în vedere achiziția cazanelor noi la spitalul județean, mâine (miercuri – n.r.) se va desfășura demontarea celor trei cazane și montarea cazanelor noi. Astfel vor fi afectate toate clădirile în ceea ce privește căldura și apa caldă, de la ora 6:00 dimineața până la ora 17:00 seara”, a transmis managerul SJU Piatra-Neamţ, conf. dr. Alexandru Patraşcu. 

Conducerea unității medicale își cere scuze pentru disconfortul creat pacienților și cadrelor medicale.

Aceste lucrări sunt absolut necesare pentru asigurarea unui randament termic optim și eficient pe parcursul sezonului rece.

Articolul Anterior

Sistare furnizare apă pe strada Jderului – comuna Săvinești şi sat Slobozia – orașul Roznov

Articolul Următor

SURSE: PerchezițiI la Primăria Dămuc și la un agent economic. Lucrări fictive decontate la un pod

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite