ISSN 2457 - 3973

Șoferul care a comis accidentul rutier soldat cu 4 morți la Ceahlău consumase băuturi alcoolice (raport oficial)

Șoferul care a comis, miercuri dimineață, accidentul rutier soldat cu 4 morți în satul Bistricioara din comuna Ceahlău consumase băuturi alcoolice. Acesta este raportul toxicologic oficial anexat la dosarul penal deschis de polițiști.

Confirmarea faptului că tânărul consumase alcool înainte de a se urca la volan a venit și din partea purtătorului de cuvânt al Poliției Neamț, agentul șef adjunct Georgiana Moșu.

”Pot confirma acest lucru însă nu vă pot spune care era alcoolemia”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

Potrivit unor surse, alcolemia tânărului în vârstă de 19 ani era de peste 2,4 la mie, ceea ce pentru un om normal înseamnă coma alcoolică.

De asemenea, și ceilalți 3 tineri din autoturismul morții ar fi consumat, toată noaptea băuturi alcoolice.

În ceea ce îl privește pe șoferul de 19 ani, faptul că mașina a intrat cu viteză, pe o porțiunea dreaptă, pe contrasens și s-a izbit de un TIR parcat fără să se vadă urme de frână, reiese că accidentul s-a produs în primul rând pe fondul consumului de alcool cumulat cu viteza. Dacă mai adăugăm și faptul că șoferul avea permis de câteva luni, cuvintele sunt de prisos.

Ieri dimineață, patru tineri cu vârste între 18 și 20 de ani și-au pierdut viața după ce mașina în care se aflau s-a izbit violent, în jurul orei 04.00, de un TIR parcat regulamentar, în afara părții carosabile, în dreptul Căminului Cultural din satul Bistricioara.

accident ceahlau
Read Previous

Tânără de 35 ani din Piatra-Neamț, transferată cu elicopterul SMURD la Iași

Read Next

Incendiu violent la o casă din comuna Poiana Teiului

One Comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *