Trei persoane, inclusiv un copil, rănite într-un accident rutier la Piatra-Neamţ

Trei persoane, inclusiv un copil, au fost rănite într-un accident rutier la Piatra-Neamţ.

Evenimentul s-a produs marţi dimineaţă pe strada Mihai Viteazul.

Două autoturisme au intrat în coliziune frontală.

La fața locului au intervenit pompierii cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD TIM.

De asemenea, a fost solicitat şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

Trei persoane, inclusiv un copil, rănite

La sosirea echipajelor de salvare, toate cele trei persoane implicate în accident erau evacuate din autoturisme.

„Ambii conducători auto (o femeie și un bărbat), precum și o fetiță în vârstă de aproximativ 6 ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale. Aceștia au fost preluați de echipajele SAJ și SMURD TIM, iar ulterior au fost transportați la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, căpitanul Irina Popa.

Polițiștii rutieri au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la producerea evenimentului rutier.

După finalizarea cercetărilor la fața locului, echipajele de pompieri vor interveni pentru curățarea carosabilului.

Se va asigura astfel degajarea elementelor rezultate în urma impactului și reluarea circulației în condiții de siguranță.

accident piatra-neamţ

Articolul Anterior

Contract de 24 milioane euro semnat pentru regenerarea urbană a râului Cuejdi

Articolul Următor

Patru adulţi şi patru copii rătăciţi la 8 km de Mănăstirea Almaş, salvaţi de pompieri şi poliţişti

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite