Un bărbat a murit într-o pădure din Neamţ după ce un copac a căzut peste el

Un bărbat a murit, joi, într-o pădure din satul Dreptu – jud. Neamţ, după ce un copac a căzut peste el.

Intervenţia salvatorilor la faţa locului a fost anevoioasă şi s-a făcut cu autoturisme de teren, având în vedere zona.

„Ajunși la locul indicat, pompierii au acționat pentru îndepărtarea copacului căzut peste bărbat. Bărbatul în vârstă de 54 de ani se afla în stare de inconștiență. Imediat au fost începute manevrele de resuscitare de către echipajul de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean, care a fost sprijinit de echipajul ISU. Din nefericire, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare declarându-se decesul acestuia”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, sergentul major Clarisa Jinga.

Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de ucidere din culpă.

Articolul Anterior

Întrerupere temporară furnizare apă pe străzile Libertaţii şi Tineretului din oraşul Roznov

Articolul Urmator

Întrerupere temporară furnizare apă pe strada Cetăţuia, sat Verşeşti, comuna Girov

Spune-ti opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite