Şoferi drogaţi şi beţi, prinşi de poliţişti pe drumurile din Neamţ
Un bărbat a murit, vineri, într-un incendiu care i-a cuprins casa din Tarcău.
”La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Piatra Neamț cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, un echipaj de pompieri cu o autospecială de la SVSU Bicaz și pompieri voluntari din cadrul SVSU Tarcău. Incendiul se manifesta generalizat în interiorul unei locuințe și a fost localizat de către forțele de intervenție. Din păcate, în interiorul locuinței, pompierii au găsit trupul carbonizat al unui bărbat în vârstă de aproximativ 65 de ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamț, sublocotenentul Irina Popa.
Pompierii lucrează pentru lichidarea incendiului după care vor stabili cauzele producerii acestuia.