Un bărbat a murit joi seara (7 septembrie), la Durău, înecat cu o bucată de carne în timp ce mânca.
Apropiaţii au sunat la 112 şi la faţa locului, în 5 minute, au venit salvamontiştii.
Victima era deja în stop cardio-respirator iar salvamontiştii au început manevrele de resuscitare.
„Echipa care asigură permanenţa la Baza Salvamont Durau a intervenit ca echipaj de prim răspuns în încercarea de a acorda primul ajutor unei victime aflată în stop cardio-respirator. Omul se înecase cu o bucată de carne şi nimeni nu a ştiut să faca un Heimlich corect sau poate aşa a fost să fie. De la preluarea apelului, manevrele de resuscitare au început în 6 minute. După 20 de minute, la caz a ajuns şi un echipaj SMURD şi unul al SAJ Neamţ. S-a făcut tot ce era omeneşte posibil. Nu a răspuns. Condoleanţe familiei”, a spus şeful Serviciului Salvamont Neamţ, Raul Papalicef.
Tragedia de joi seara arată încă odată, dacă mai era nevoie, cât de important este ca populaţia să cunoască modul în care se acordă primul ajutor, până la sosirea echipajelor medicale.