ISSN 2457 - 3973

Poliţiştii din Neamţ au reţinut 8 şoferi care furau combustibil din cisternele cu care îl transportau

Poliţiştii din Neamţ au reţinut 8 şoferi care furau combustibil din cisternele cu care îl transportau către staţiile PECO.

„Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat că în perioada martie 2022 – iulie 2023, 8 persoane, cu vârste cuprinse între 36 și 57 de ani, din județele Neamț și Iași, șoferi în cadrul unei societăți comerciale, ar fi efectuat mai multe transporturi de combustibil de proveniență petrolieră, de la depozite centrale către pompe de distribuție cu amănuntul. Cu prilejul transportului, în perioada amintită, cele 8 persoane ar fi sustras combustibil, în repetate rânduri, creând societății un prejudiciu de peste 175.000 lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe terminale mobile și combustibil susceptibil a fi sustras.

În cadrul acțiunii, au fost puse în executare 8 de mandate de aducere.

„La data de 7 septembrie a.c. polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamț au depistat în flagrant, în curtea unei societăți, de pe raza municipiului Roman, doi bărbați cu vârste de 48, respectiv 57 de ani, din județele Iași și Neamț, în timp ce sustrăgeau dintr-un ansamblul auto cantitatea de aproximativ 200 litri de motorină”, a adăugat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Cele 8 persoane au fost reținute pentru 24 de ore, fiind bănuite de comiterea infracțiunilor de delapidare.

Activitățile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Articolul anterior

Un bărbat a murit la Durău înecat cu o bucată de carne. Nimeni nu a ştiu să aplice manevra Heimlich.

Articolul următor

Rugby Club Venus RIFIL: „Nu doar sport, mișcare sau competiții, ci și specializare!”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cel mai popular