16 iunie 2025

ISSN 2457 - 3973

Un microbuz cu 12 copii şi două autoturisme, implicate într-un accident în Neamţ

Un microbuz în care se aflau 12 copii şi două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier, sâmbătă (29 martie), pe E85, la Săbăoani.

La faţa locului au intervenit cadre medicale de la ambulanţă, pompieri şi polişti rutieri.

„În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau trei persoane și un microbuz în care se afla conducătorul auto și 12 copii. La sosirea forțelor de intervenție toate persoanele erau autoevacuate. Nicio persoană din microbuz nu a necesitat îngrijiri medicale. O femeie în vârstă de 51 ani, pasageră într-unul dintre autoturisme, a necesitat îngrijiri medicale. Aceasta a fost preluată de echipajul SMURD și ulterior transportată la CPU al Spitalului Municipal Roman”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, căpitanul Irina Popa.

„În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce o femeie, în vârstă de 42 de ani, din județul Bacău, conducea un autoturism, pe DN2, în afara localității Traian, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 19 ani, ulterior fiind proiectată într-un microbuz”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul principal Andreea Atomei.

Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului rutier.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Articolul anterior

Concert de percuție la Piatra-Neamț, în cadrul Turneului Ansamblurilor de Percuție 2025

Articolul următor

Susţine masivă a aleşilor PSD Neamţ pentru Crin Antonescu, la preşedinţia României

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *