ISSN 2457 - 3973

Un nou tip de escrocherie în Neamţ! Un bătrân din Brusturi a pierdut 5.000 lei!

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț au documentat activitatea infracțională a două persoane, cu vârste de  38, respectiv 44 de ani, din Târgu-Neamț, bănuite de comiterea infracțiunii de înșelăciune.

„Din cercetări a rezultat că, la data de 8 noiembrie a.c., cele două persoane s-ar fi oferit să cumpere, contra unei sume de bani, mai multe bilete gratuite de călătorie de la un  bărbat de 69 de ani, din Brusturi. Bărbatul de 69 de ani, având asupra sa cuponul de pensie, i-ar fi însoțit la o unitate bancară în Piatra-Neamţ, de unde urma să primească suma de bani promisă. În scopul asigurării credibilității, aceștia i-ar fi oferit suma de 300 de lei, solicitându-i totodată să semneze niște documente. Ulterior bărbatul a fost contactat telefonic de către o unitate bancară,  care l-a informat cu privire la rata lunară pe care trebuie să o achite, pentru un credit care fusese contractat de cele două persoane, pe numele acestuia”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subcomisarul Ramona Ciofu.

Suma pentru care bătrânul a semnat contractul de credit este de 5.000 lei.

În cauză polițiștii au întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, fiind desfășurate cercetări în vederea documentării întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale

Articolul anterior

Publiserv angajează inginer constructor

Articolul următor

Deputatul Mugur Cozmanciuc: „Prin PNI „Anghel Saligny” sunt depuse 151 proiecte din Neamţ”

Un comentariu

  • Oameni de nimic cei care fac rau batranilor sau copiilor… Sper sa fie prinsi; si de asemenea aveti grija sa-i informati pe batranii vostri ca sa preveniti astfel de situatii.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *