Un poștaș al unei companii de profil, care deservește o zonă a cartierului Dărmănești, fie s-a plictisit de serviciul său, fie a mers prea mult cu capul prin soarele arzător. Altfel nu se explică bătaia de joc cu care îi tratează, pe de o parte pe pietrenii care își așteaptă facturile și pe de altă parte pe clienții Companiei care au încheiat contracte pe bani frumoși din care își ia și el salariul.
Un cititor al newsallert.ro, profesoara Lămîița Măzăreanu ne-a semnalat că în cutia poștală a domniei sale a fost lăsată de-a valma corespondența pentru mai mulți locuitori din cartier. Este vorba de facturi la diverși furnizori de servicii dar și corespondență bancară cu regim special.
”Am considerat revoltător faptul că niște persoane sunt plătite pentru acest serviciu, nu și-l duc la îndeplinire și bieții oameni așteaptă facturile. Toate aceste 6 facturi le-am găsit în cutia mea de poștă, astăzi, 17 iulie 2015, ora 18,15. Sunt la mine și poate cei în cauză se vor sesiza. Consider că este un subiect pentru discuție deoarece și mie mi-au fost aduse facturile de la alte blocuri. Ori vrem să facem treabă, ori nu!!”, a declarat, pentru newsallert.ro, profesoara Lămîița Măzăreanu.
Situația semnalată mai sus nu este singulară. Nu de puține ori ne-am trezit în situația ca facturile la utilități să nu ajungă în cutiile poștale și următoarele facturi să vină cu restanțe cumulate și penalități sau chiar cu somații de debranșare. În mediul rural, situația este și mai dezastruoasă. Spre exemplu, mii de carduri de sănătate au fost găsite aruncate la marginea satelor și sigur nu le-au aruncat oamenii, în mod organizat, în același loc.
(G. APETRII)
8 Commentarii
din poze se vede ca au fost distribuite de total post nu de posta romana dar la noi se fac acuzatii fara a verifica adevarul va multumesc
asa este TOTAL POST nu POSTA ROMANA .
Sunt atatea persoane fara loc de munca.Daca nu-i place ce face sa lase locul altuia care are nevoie de slujba.
Asa este , a-ti asociat gresit imaginea Postei Romane cu acest fapt , deoarece aceste facturi sunt distribuite de Total Post.
Nu am asociat deloc gresit imaginea Postei. Unii angajati ai Postei au aceeasi atitudine. Am scris despre sutele de carduri de sanatate gasite pe camp in judetul Neamt.
Lasa-ti! Că la Total Post s-a ajuns tot ca asa au vrut capetenii din Posta Romana, nu a ales populatia. As paria ca in spatele acestei firme se ascund nume ale unor oameni ce au tras sfori in PR.
Eu locuiesc în rural! Tot timpul am avut probleme cu corespondența! Nici reclamațiile la diriginta Poștei, nu a avut rezultate pozitive! Am fost nevoită, cel puțin pentru facturi, să plătesc pe Internet și să renunț la facturile pe hârtie!
1. Cum spune cineva mai sus ati asociat poza gresit, nu posta romana livreaza acele plicuri, ci total post.mw.v
2. Iar livrarea cardurilor de sănătate pe comune, nu o face total post, ci posta romana.
3. Când mai faceti astfel de articole, aruncati cu pietre acolo unde trebuie.