Un șofer în vârstă de 65 ani, din Piatra-Neamț, a comis, sâmbătă un accident rutier după ce s-a urcat la volan în stare de ebrietate. Valoarea indicată de aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat ceea ce în sânge înseamnă o alcoolemie de 2,6 la mie, în zona comei alcoolice.
Singura victimă a accidentului este chiar șoferul inconștient.
„Din cercetările efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Neamț a rezultat faptul că un bărbat de 65 de ani, din Piatra Neamț, a condus un autoturism pe DN 15, din direcția Tîrgu-Neamț spre Piatra Neamț, iar în localitatea Dobreni ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, moment în care a intrat într-un capăt de pod. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o valoare de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a declarat ag. șef adj. Robert Costan, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.