Încep lucrările de la Oncologia SJU Piatra-Neamţ, investiţie de 20 milioane lei
Ursul care a intrat, în noaptea de miercuri spre joi, într-o gospodărie din Tazlău a sfâşiat o oaie.
Prefectul Vasile-Adrian Niţă a declarat că la sosirea jandarmilor, animalul fugise în pădure.
„La sosirea echipelor de intervenție la faţa locului, acestea au constatat faptul că ursul era fugit în pădure, precum și faptul că a distrus un gard și a omorât o oaie dintr-o gospodărie.
Jandarmii împreună cu celelalte forțe participante au staționat în zonă pentru a elimina pericolul posibilei întoarceri a animalului, după care s-au deplasat la Primărie pentru a întocmi procesul verbal de intervenţie”, a declarat prefectul Vasile-Adrian Niţă.
Misiunea jandarmilor s-a încheiat la ora 06.30.
Există însă posibilitatea ca ursul să se întoarcă zilele viitoare în zonă iar aceştia să fie solicitaţi pentru a speria animalul şi a-l direcţiona către pădure.










One Comment
Ursul care a intrat asta noapte n-a mancat oaia pt ca am iesit eu si am batut intr-un faras(o metoda cam rudimentara dar asta aveam la indemana)dar probabilitatea sa vina din nou e f mare.Vecinul are stupi,vacuta,cal,alaturi sunt capre.Ma gandeam ca pana trece pericolul(adica pana vine cineva si tranchilizeaza ursul si il relocheaza) daca se poate, ar fi binevenita o patrula care sa circule noaptea pe stradute cu semnale acustice si luminoase😊!