ISSN 2457 - 3973

Viitorii salvatori ai ISU Neamț sunt căutați printre elevi

“CU VIAȚA MEA APĂR VIAȚA” – ETAPA JUDEȚEANĂ

Marți, 14 mai 2019, începând cu ora 10:00, se va desfășura etapa județeană a Concursului cu tematică de protecție civilă “CU VIAȚA MEA APĂR VIAȚA” la Sala Polivalenta Piatra Neamt – adresa oficiala

Acest concurs are caracter educativ, tehnico-aplicativ și sportiv, se organizează anual până la faza județeană, și din 2 în 2 ani, începând cu anul 2011, până la etapa națională, distinct pe următoarele niveluri:
a) Ciclul gimnazial – clasele V – VIII;
b) Ciclul liceal – clasele IX – XI.

Etapa județeană constă în susținerea unei probe teoretice și a celor două probe practice:
 Transportul asistat al unui accidentat așezat pe targă pe distanța de 50 m;
 Deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole, contaminat.

Concursul cu tematică de protecţie civilă se organizează având ca obiective:

a) dezvoltarea capacităţii de percepţie a protecţiei civile ca ansamblu de activităţi cu caracter exclusiv umanitar;
b) cunoaşterea şi aprecierea factorilor de risc potenţial generatori de situaţii de urgenţă sau dezastre la care este expusă comunitatea din care fac parte;
c) adoptarea comportamentului adecvat şi cunoaşterea modului de acţiune în cazul iminenţei producerii sau al apariţiei unei situaţii de urgenţă ori dezastru;
d) dezvoltarea atitudinii de solidaritate şi de implicare voluntară în acţiunile de prevenire şi de intervenţie în situaţii de urgenţă sau dezastre.

Read Previous

Președintele României și PNL și-au dat mâna pentru referendumul pe Justiție

Read Next

Poliția Rutieră Neamț, controale cu țintă directă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *