Vlad Verdeş nu era beat sau drogat când şi-a înjunghiat mortal tatăl

Vlad Verdeş, tânărul care şi-a înjunghiat mortal tatăl în centrul oraşului Piatra-Neamţ, nu era beat şi nici drogat.

Aceasta este concluzia probelor de laborator făcute publice de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ.

Pe de altă parte, anchetatorii au schimbat încadrarea într-o faptă mai gravă.

Fapta, premeditată. Cuțitul, transportat cu trenul

Potrivit anchetatorilor, Vlad Vedeş nu era sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe interzise când a comis fapta.

Asta ridică încă un semn de întrebare asupra motivului care l-au făcut să devină un demon.

Tânărul şi-a înjunghiat tatăl în gât, inimă şi burtă cu o sălbăticie greu de imaginat.

„În urma efectuării expertizei toxicologice, a rezultat că V.V.D. nu se afla sub influenţa alcoolului ori a substanţelor psihoactive la momentul comiterii faptelor”, a precizat miercuri Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ.

Pe de altă parte, procurorii au schimbat încadrarea faptei.

Tânărul de 22 de ani este acuzat acum de omor calificat în forma violenţei în familie. Fapta este mai gravă faţă de cea iniţială (omor).

Scene de groază în public

Extinderea urmăririi penale vizează și alte infracțiuni grave.

Atacul a fost plănuit cu atenție. Suspectul a călătorit pe ruta București-Piatra Neamț, având asupra sa cuțitul folosit ulterior la crimă.

„A comis infracţiunea contra vieţii în public, într-o manieră de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică, provocând o stare de temere, indignare şi revoltă. Totodată, în cursul zilei de 02.06.2026, susnumitul, a transportat cuţitul pe care l-a folosit la comiterea faptei, într-un mijloc de transport în comun, respectiv în trenul cu care s-a deplasat pe ruta Bucureşti-Piatra Neamţ”, mai precizează Parchetul Neamţ.

În urma propunerii formulate de procurori, Tribunalul Neamț a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Articolul Anterior

Unde intervin echipele S.C. Publiserv S.A. Piatra-Neamţ în perioada 3 – 5 iunie 2026

Articolul Urmator

Întrerupere temporară furnizare apă în comuna Pipirig

Spune-ti opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite