ISSN 2457 - 3973

Zeci de pietoni și șoferi din Neamț au fost sancționați de polițiștii rutieri într-o singură zi

Poliţia Română acţionează permanent pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră pe drumurile publice, siguranța pietonilor constituind una dintre prioritățile de acțiune.
În data de 22 mai a.c., sub coordonarea Direcției Rutiere a Poliției Române, polițiștii nemțeni, din cadrul structurilor de poliție rutieră și ordine publică, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea evenimentelor rutiere în care sunt implicaţi pietonii.
Acțiunea s-a desfășurat atât în mediul urban, cât și în mediul rural și i-a avut în vedere, în mod special, pe pietonii care nu respectă normele rutiere.
Astfel, luni , polițiștii au aplicat 123 de sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, dintre care 44 pietonilor, pentru utilizarea necorespunzătoare a platformei drumului public.
Pietonii au fost sancționați în 41 de cazuri pentru traversarea neregulamentară a drumului public, iar în 3 situații pentru deplasarea necorespunzătoare pe partea carosabilă.
Din totalul sancțiunilor dispuse, în 23 de cazuri polițiștii nemțeni au aplicat sancțiunea avertismentului.
La data de 23 mai a.c., polițiștii nemțeni au fost angrenați într-o acțiune coordonată la nivel național pentru prevenirea evenimentelor rutiere produse pe fondul neacordării priorităţii de trecere pietonilor aflați în traversarea regulamentară a drumului public.
Aceștia au acționat pentru prevenirea evenimentelor rutiere produse pe fondul neacordării priorității de trecere pietonilor și autovehiculelor care au acest drept. Pentru neregulile descoperite în trafic, au fost aplicate aproape 139 de sancțiuni contravenționale, 9 dintre acestea fiind pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor aflați în traversarea regulamentară a drumului public și 10 pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor care au acest drept.
Totodată, polițiștii au reținut 24 de permise de conducere pentru nerespectarea altor norme rutiere.
Activitățile fac parte dintr-un plan de acțiune ce se desfășoară săptămâna aceasta, în fiecare zi polițiștii acționând pentru prevenirea și combaterea fiecărei cauze generatoare a accidentelor rutiere.

Articolul anterior

Foto-galerie cu cele mai frumoase momente de la manifestările prilejuite de Ziua Eroilor, la Piatra Neamț

Articolul următor

Au fost aprobate normele programului „Prima chirie”! Statul oferă până la 200 euro pentru chiria celor care lucrează departe de localitatea de domiciliu!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *