Mai multe persoane, blocate pe un drum din Neamţ acoperit cu aluviuni
Peste 46.000 de reprezintă datoria pe care FC Ceahlăul SA. o are către Compania Județeană de Apă ”APASERV”. Facturile neachitate de patru luni de zile au condus, ieri, la o măsură radicală din partea conducerii APASERV: a fost sistată furnizarea apei potabile către cluubl de fotbal. Asta după ce în urmă cu 2 săptămâni s-a oprit și furnizarea gazului metan și a energiei electrice.
”Societatea FC Ceahlăul S.A. are o datorie de 46.000 lei. Sunt facturi restante la care se adaugă și sumele neachitate din reeșalonarea altei datorii”, a declarat, pentru newsallert.ro, Cătălin Dughir, directorul general APASERV.
Acesta a precizat și care sunt condițiile în care ar putea fi reluată furnizarea apei către club.
”Dacă pe 15 iunie achită 30.000 lei, adică facturi restante și eșalonarea la zi a celeilalte datorii, reluăm furnizarea apei. Restul sumei de 16.000 lei reprezintă eșalonare pe circa 4 luni, la care se adaugă plata facturii curente fiecărei luni. Dacă nu achită suma, nu reluăm furnizarea apei”, a declarat directorul APASERV.
Se strică gazonul de zeci de mii de euro!
Pe lângă problemele financiare pe care le are FC Ceahlăul S.A., din cauza celor peste 1,7 milioane de euro, se mai adaugă una care costă cel puțin 50.000 euro: aceea a gazonului natural de pe cele două terenuri.
Din cauza lipsei apei cu care era udat gazonul și din cauza temperaturilor tot mai crescute, gazonul se poate deteriora în doar 48 de ore!!!! Deja au trecut 24 de ore!
Există o soluție de avarie pe care o propunem celor din conducerea clubului, dacă mai există conducere și dacă mai interesează pe cineva: apelați la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț care poate trimite 2 autospeciale folosite la incendii pentru a uda gazonul celor 2 terenuri.
(Gabriel APETRII)
Un comentariu
Abtine-te de la propuneri de astea, pompieri sting focul, nu uda gazonul.