Încep lucrările de la Oncologia SJU Piatra-Neamţ, investiţie de 20 milioane lei
Un tânăr de 26 de ani, din Cândești, care conducea un autoturism pe DJ 159, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în gardul unui imobil.
Imediat după producerea evenimentului rutier, șoferul a părăsit locul accidentului, fără încuviințarea polițiștilor.
În urma accidentului a rezultat rănirea unei tinere de 19 ani și a unui bărbat de 33 de ani, din Cândești, pasageri în autoturismul acestuia. Victimele au fost preluate și transportate la spital în vederea primirii de îngrijiri medicale de specialitate.
În cursul aceleiași zile, soferul s-a prezentat la Postul de Poliţie Săvineşti, pentru a declara evenimentul rutier în care a fost implicat.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, totodată fiind condus la spital, unde i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, în vederea stabilirii circumstanțelor în care s-a produs evenimentul rutier.









