ISSN 2457 - 3973

Alți bani, altă distracție: studii geotehnice extinse pe drumul proaspăt reabilitat de la Bisericani pe care au apărut crăpături

La câteva zile după ce pe drumul județean DJ 157C au apărut crăpături în carosabil, deși a fost reabilitat cu mai puțin de un an în urmă, conducerea Consiliului Județean Neamț a reacționat (pe facebook).

Într-o postare pe pagina sa, președintele CJ Neamț, Ionel Arsene, a spus că în urma analizei realizată astăzi s-a constatat că asfaltul s-a crăpat din cauza unor alunecări de teren.

Arsene a adăugat că va urma și un studiu geotehnic extins (desigur, pe bani) iar proiectul pe baza căruia a fost întocmită reabilitarea s-a făcut în anul 2011 și revizuit în 2015.

Evident, este retorică întrebarea ”de ce se face acest studiu geotehnic extins abia acum, și nu s-a făcut înainte de execuția lucrării”. Răspunsul implacabil l-a dat tot președintele CJ Neamț, sau cine îi scrie textele: ”Cu natura nu te pui!”.

Așa o fi, dar zona era cunoscută ca fiind cu risc de alunecări de teren mai ales că au mai fost astfel de situații. Și tocmai de aceea ar fi trebuit realizat studiul geotehnic anterior oricărei lucrări. Acum, alți bani, altă distracție…

”În urma precipitațiilor abundente din ultima perioadă, pe DJ 157C, la km. 1+685, drumul județean care leagă localitatea Alexandru cel Bun de Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani s-au produs alunecări de teren. Alunecarea de teren cu platforma drumului s-a produs pe malul stâng al Pârâului Viilor, pe un tronson în lungime de circa 70 de metri, cu lățimea cuprinsă între versantul de pe partea dreaptă a drumului și parcarea de pe partea stângă. Este vorba despre o alunecare de adâncime, iar geologii estimează că planul de alunecare ar fi la circa opt metri. Pentru stabilirea unei soluții de consolidare a platformei drumului se impune efectuarea unui studiu geotehnic extins, ce va cuprinde zona căii de rulare și a versantului, amonte și aval de drum. În perioada imediat următoare se vor lua în regim de urgență măsuri pentru restricționarea traficului. Lucrarea a fost recepționată în anul 2018 și are o perioadă de garanție de 36 de luni. Proiectul a fost întocmit în anul 2011 și revizuit înainte de licitație, în 2015. Lucrările s-au executat conform proiectului și a normativelor tehnice în vigoare. Dacă în urma expertizelor se va constata că au existat vicii de construire, acestea vor fi remediate pe cheltuiala constructorului. Astfel de situații pot apărea oricând! Vorba românului – „Cu natura nu te pui!“, a scris Ionel Arsene pe pagina lui de facebook.

Nu puteau lipsi și săgețile politice, după ce senatorul PNL Eugen Țapu-Nazare a condamnat situația apărută pe drumul proaspăt reabilitat cu 12,5 milioane lei.
”Din punctul meu de vedere, problema aceasta nu poate fi subiect de propagandă electorală, iar cei care atacă politic manifestările naturii nu își găsesc teme reale de expunere mediatică”, a mai scris Arsene.

Cu câteva ore înainte, Eugen Țapu-Nazare a publicat (tot pe facebook) un montaj video pe tema acestui drum, pe care îl prezentăm și noi mai jos:

Read Previous

O tânără din Galați a fost tâlhărită la Roman

Read Next

Primarul Ion Rotaru a publicat o listă cu 21 mașini din care s-au aruncat gunoaie (foto-galerie)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *