Preşedintele PSD Neamţ, Ionel Arsene, a reacţionat la decizia instanţei prin care „prietenul” Liviu Dragnea va fi eliberat din penitenciar.
„Dumnezeu nu uită niciodată, chiar dacă întârzie, și nu-i lasă la greu pe oamenii buni! Azi, cu ajutorul lui și al justiției române în care am mereu încredere, s-a făcut dreptate și prietenul meu, Liviu Dragnea, a fost eliberat! Coșmarul s-a încheiat! Îi doresc putere să uite cât mai repede tot răul care i-a fost făcut! Mă bucur că de astăzi este alături de familie și de cei dragi, așa cum au fost cu toții cu sufletul, zi de zi, alături de el”, a declarat Ionel Arsene.
Tribunalul Giurgiu a admis joi cererea de eliberare condiţionată din închisoare depusă de Liviu Dragnea, după ce acesta a executat peste doi ani din pedeapsa de trei ani şi jumătate primită în 2019 în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.
Dragnea primise o decizie nefavorabilă la instanţa de fond – Judecătoria Sectorului 5, însă a făcut contestaţie, admisă joi de Tribunalul Giurgiu.