Peste 1,5 kg de cannabis confiscate din Piatra-Neamț și Negrești
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului M.A.V., în vârstă de 34 de ani, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc.
În cauză s-a reţinut faptul că, în cursul anului 2019, inculpatul M.A.V. a înfiinţat o cultură de canabis pe raza judeţului Neamţ, în vederea obţinerii din aceasta, după recoltare şi prelucrare, a drogului de risc canabis, care ulterior urma să fie comercializat.
În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că, în cursul lunii septembrie 2019, inculpatul M.A.V. a recoltat o cantitate considerabilă de canabis, pe care a depozitat-o la locuinţele sale, aceasta fiind uscată în podul casei şi pregătită în vederea comercializării.
De asemenea, s-a reţinut faptul că o parte din cantitatea de canabis recoltată, a fost comercializată en-gros, mai multor dealeri de pe raza judeţelor Neamţ, Iaşi şi Bacău, la preţul de 35.000-40.000 lei pe kilogram.
La data de 13.11.2019, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iaşi împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O. Iaşi au efectuat un număr de 2 percheziţii domiciliare la locuinţele inculpatului, cu ocazia cărora au fost identificate şi ridicate 99,25 kg de canabis (fragmente) şi cantitatea de 8,77 kilograme de muguri şi inflorescenţe, două pistoale, o puşcă, două telefoane mobile, dar şi suma de 16.800 lei.
În cursul zilei de azi, inculpatul M.A.V. urmează să fie prezentat Tribunalului Iaşi cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.