Categorie: Comunicate de presa

Investiții în infrastructura educațională din Piatra-Neamț cu fonduri europene

Investiții în infrastructura educațională din Piatra-Neamț cu fonduri europene

Investiții în infrastructura educațională din Piatra-Neamț cu fonduri europen Un nou contract de finanțare pentru proiectele europene a fost semnat astăzi la Primăria Piatra-Neamț de către primarul Dragoș Chitic și directorul Agenției de Dezvoltare Regională

Premoniția senatorului Țapu pentru președintele Arsene: „Ionele, înainte să te duci după Dragnea…”

Premoniția senatorului Țapu pentru președintele Arsene: „Ionele, înainte să te duci după Dragnea…”

”Ionele, înainte să te duci după Dragnea, mai cârpește o stradă, un podeț, mai dă drumul la o investiție” Aflu dintr-un ziar local că Ionel Arsene, între două tăieri scurte de panglici, îmi dedică din

Premieră la Teatrul Tineretului, în regia lui Radu Afrim

Premieră la Teatrul Tineretului, în regia lui Radu Afrim

Teatrul Tineretului anunță premiera spectacolului Sub fiecare pas e o mină neexplodată dintr-un război neterminat cu tine, scenariul și regia Radu Afrim. „A petrece timp cu tine însuți“ – o necesitate pe care viața actuală

Comunicat de presă – „Tratamente disprețuitoare ale ministerului Sănătății, la adresa nemțenilor”

Comunicat de presă – „Tratamente disprețuitoare ale ministerului Sănătății, la adresa nemțenilor”

Comunicat de presă Tratamente disprețuitoare ale ministerului Sănătății, la adresa nemțenilor Ministerul Sănătății continuă politica disprețuitoare la adresa nemțenilor, cel puțin așa reiese dintr-un răspuns oficial la o întrebare referitoare la situația datoriilor Spitalului Județean

Grădina cu ii la Muzeul de Etnografie Piatra-Neamț

Grădina cu ii la Muzeul de Etnografie Piatra-Neamț

Ziua Universală a Iei (24 iunie) este marcată la Piatra-Neamţ de o expoziţie eveniment, care reuneşte piese de port popular de mare valoare artistică. Este un dar pe care o tânără familie de colecţionari, Mihaela

Cinci personalități ale artei bucureștene expun la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

Cinci personalități ale artei bucureștene expun la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

In perioada 5 - 30 iunie are loc la Muzeul de Artă din Piatra Neamț (adresa: Piața Curtea Domnească, Nr. 1) expoziția "Identități vizuale", ce aduce în atenția publicului nemțean cinci personalități ale artei bucureștene,

Programul Teatrului Tineretului în perioada 8 – 14 aprilie 2019

Programul Teatrului Tineretului în perioada 8 – 14 aprilie 2019

REVIZORUL // de N. V. Gogol, regia Zakarias Zalan // miercuri, 10 aprilie, ora 19.00 // Sala Mare // +12 ani CLUBUL DE POVEȘTI. MELCUȘORUL // de Lavinia Braniște, regia Horațiu Mihaiu // joi, 11

Amenzi de aproape 30.000 lei date de poliţiştii locali din Piatra-Neamţ pentru produse expirate

Amenzi de aproape 30.000 lei date de poliţiştii locali din Piatra-Neamţ pentru produse expirate

Polițiștii din cadrul Compartimentului Activități Comerciale – Poliția Locală Piatra Neamț au acționat în primele trei luni ale anului 2019,  în vederea protejării populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite

Poliția și DGASPC Neamț, instruiri pe tema intervenției în cazuri de violența domestică

Poliția și DGASPC Neamț, instruiri pe tema intervenției în cazuri de violența domestică

Intervenția de urgență în cazurile de violență domestică a fost tema instruirii organizate joi, 4 aprilie, de către DGASPC Neamț în colaborare cu IPJ Neamț cu reprezentanții serviciilor publice de asistență socială (SPAS) din peste

Piatra Curată 2019

Piatra Curată 2019

Este timpul pentru curățenia de primăvară! Primăria municipiului Piatra-Neamț a declarat luna aprilie – „luna curățeniei de primăvară”. Acțiunea „Piatra Curată” se desfăşoară pe toată durata lunii aprilie și sunt invitați să se implice toți

DGASPC Neamț – alături de persoanele cu autism

DGASPC Neamț – alături de persoanele cu autism

Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului 2019 este marcată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț prin organizarea unor activități în centrele pentru copii cu dizabilități. Această zi este serbată la nivel