Ce au făcut reprezentanții ISU Neamț pe timpul Codului Roșu de intervenție la cutremur!

Forțele și mijloacele dislocate de la nivelul ISU Neamț, precum și măsurile adoptate la nivel județean.

Forțe participante: 140 cadre militare.

Mijloace dislocate:

2 autospeciale de stins incendii, 4 autospeciale de muncă operativă, 1 autospecială de descarcerare grea, 1 punct operativ avansat, 2 ambulanțe EPA B2, 1 APTVM, 1 punct medical avansat categoria I, 2 autocamioane de intervenție, 3 autobuze transport personal ISU.

Măsuri adoptate la nivel județean:

  • A fost operaționalizat Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției la ora 09:50 cu membrii Grupului de Suport Tehnic pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de seisme și alunecări de teren.
  • A fost convocat CJSU la ora 11:00 pentru ședință extraordinară
  • A fost prezentată Concepția Națională de Intervenție în caz de seism.
  • Toate instituţiile din CJSU Neamţ au verificat capabilitatile  proprii pentru ca la nevoie să se gestioneze eficient efectele seismului, astfel:

DSP – clarificarea situaţiei paturilor de spitalizare disponibile precum şi stabilirea măsurilor necesare pentru punerea în aplicare a planului alb de intervenţie;

SAJ Neamţ – mobilizarea resurselor aflate  în timpul liber pentru a compensa lipsa echipajelor SMURD care se deplasează la Ciolpani;

SDN Neamţ – a pregătit tehnica pentru a interveni la deszăpeziri în caz de necesitate în vederea asigurării deplasării forţelor de intervenţie din alte judeţe spre judeţul Iaşi;

CJ Neamţ şi ISJ Neamţ împreună cu reprezentanţii Inspecţiei de Prevenire a ISU NEAMŢ, au desfășurat recunoaşteri pentru verificarea spaţiilor de cazare prevăzute în planul de evacuare al ISU Neamţ în vederea primirii sinistraţilor din jud Iaşi.

În conformitate cu dispozițiile eșaloanelor superioare, forțele și mijloacele din ISU Neamț, destinate pentru executarea misiunii, au fost oprite din deplasare pe raza localității Garoafa județul Vrancea, primind ordin de întoacere la bază.

 

R O M Â N I A

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

DIRECŢIA INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

 

 

COMUNICAT

Nr. 409 din 01 noiembrie 2016

EXERCIȚIUL “SEISM 2016”

În cadrul exercițiului ”SEISM 2016” care a fost declanșat de MAI în această dimineață, în sprijinul structurilor de intervenție din Iași și București au fost mobilizate efective suplimentare din județele neafectate, astfel:

–  către județul Iași au fost trimise echipaje din județele Botoșani și Bihor;

– către București au fost dislocate forțe și mijloace din restul județelor și cele ale Unității Speciale de Intervenție în Situații de Urgență Ciolpani.

Misiunile au fost orientate cu prioritate pentru salvarea vieților omenești în paralel cu evaluarea zonelor grav afectate. Astfel, imediat după alertare, în zona București – Ilfov, primele echipaje operative, cu 21 de autospeciale de stingere a incendiilor și ambulantâțe SMURD, au pornit în misiuni de recunoaștere în teren pentru identificarea persoanelor rănite și a clădirilor afectate. De asemenea, în cel mai scurt timp, la sediul ISU BIF a fost convocat Comitetul Municipiului Bucuresti pentru Situații de Urgența pentru evaluarea datelor preliminare și dispunerea de urgență a măsurilor pentru gestionarea situațiilor din teren.

În această etapă a intervenției, de la nivelul fiecărui județ sunt mobilizați aproximativ 150 de pompieri și câte 20-25 de mijloace tehnice.

În momentul acesta, în București au ajuns forțe din Prahova, Dâmbovița, Ialomița, Teleorman, Argeș și Giurgiu, iar la acest moment ISU Bihor se afla în zona Cluj, ISU Mureș se află în zona Brașov, ISU Galați se află în zona Buzău și ISU Mehedinți în Dolj. Toate aceste forțe continuă deplasarea spre Iași și București.

 

La nivelul Capitalei vor exista 4 baze de operații unde se vor grupa forțele din teritoriu (Ciolpani, Poligonul de pregătire al pompierilor de la  Cățelu, Romexpo, Școala de Aplicație a Jandarmeriei).

În spitalele din București și Iași a fost declanșat PLANUL ALB, fiind mobilizate ambulanțe de la Serviciile Județene și SMURD. Totodată, peste 100 ambulanțe și 7 ambulanțe private din județele neafectate se deplasează de urgență în zonele afectate de seism.

Pentru asigurarea urgențelor de rutină s-a solicitat alertarea ambulanțelor aparținând societăților private. Se analizează capacitatea de primire și internare în unitățile medicale din București și Iași.

Potrivit scenariului exercițiului, Spitalul Județean de Urgență Ilfov a fost evacuat.

În zona Chimopar din București este amplasat un punct medical avansat, iar alte două sunt pregătite pentru instalare în locațiile grav afectate.

Conform scenariului, cele mai afectate zone din Capitală sunt Centrul Vechi, zona Băneasa și zona Republica. Primele evaluări arată că numărul răniților este de aproximativ 3.200, iar alte aproximativ 1.500 sunt sinistrate și au nevoie de ajutor.

Aceste date sunt fictive pentru exercițiu, însă se testează capacitatea de cazare pentru sinistrați pe care MDRAP o poate asigura.

În municipiul Iași, conform primelor estimări, în urma cutremurului peste 1.400 au fost rănite, iar circa 350 au rămas fără locuință.

Inspectoratul General de Aviație are pregătite 4 elicoptere de mare capacitate și 7 de tip SMURD. Până în prezent au fost ridicate un elicopter în București și unul în zona Iași pentru survol și evaluare aeriană.

De asemenea, Ministerul Apărării Naționale are la dispoziție 5 elicoptere amplasate în București, Bacău, Constanța, Câmpia Turzii și Timișoara. Un avion “Spartan” poate fi utilizat pentru misiuni de evacuare medicală.

La acest moment, Poliția Rutieră asigură fluidizarea traficului rutier la nivel național pentru optimizarea intervențiilor. Totodată, pentru prevenirea unor situații de urgență, în zonele afectate au fost întrerupte furnizarea serviciilor publice.

 

La acest moment s-a decis lansarea solicitării pentru sprijin prin Mecanismul European de Protecție Civilă pentru 5 echipe medii de căutare – salvare. Acestea vor ajunge pe Aeroportul Băneasa în aproximativ 12 ore.

Acțiunile efectivelor MAI sunt monitorizate și coordonate din Centrul Național pentru Coordonarea și Conducerea Intervenției de la Ciolpani care a fost activat în această dimineață imediat după alarmare. Comandantul acțiunii fiind șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat.

În centrul de la Ciolpani a avut loc în urma cu puțin timp prima ședință a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, condusă de ministrul afacerilor interne.

 

 

 

DIRECŢIA INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

 

Articolul Anterior

Senatorul PNL Eugen Țapu Nazare a inițiat ședința care a dus la revocarea președintelui ASF, Mișu Negrițoiu

Articolul Următor

Emilia Arcan și-a luat ”rămas bun” de la Consiliul Județean Neamț!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite