Ray’s Dance Piatra Neamț – 6 clasări pe podium la Transylvanian Grand Prix 2026
Peste 60.000 de copii din învățământul preuniversitar din județul Neamț stau acasă, începând de astăzi, cel puțin până pe 22 martie. Măsura a fost luată pentru a evita transmiterea infecției cu virusul COVID-19. Chiar dacă în județul Neamț nu a fost înregistrat niciun caz, autoritățile au acționat preventiv, pentru că oricând poate apărea o astfel de situație.
De reținut este că legea permite unuia dintre părinți, în cazul în care copilul are vârsta sub 6 ani, să beneficieze de concediu pe toată durata suspendării cursurilor școlare.
În ceea ce îi privește pe copii, reprezentanții DSP NEAMȚ recomandă părinților să nu își lase copiii să meargă în zone aglomerate cum ar fi mall-uri, cinematografe sau alte incinte cu număr mare de persoane.
De asemenea, prin decizia CJSU Neamț, toate after-school-urile private sau de stat au activitatea suspendată în perioada 11 – 22 martie 2020!
Locurile de joacă private sau din subordinea primăriilor trebuie dezinfectate periodic și nu pot primi mai mult de 15 copii pe oră!
În această perioadă în care sunt suspendate cursurile, copiii pot lectura cărți din programa școlară sau din afara acesteia sau pot recapitula materia predată până la acest moment.
De asemenea, medicii atrag atenția asupra necesității sporirii măsurilor de igienă personală, în special spălarea desă și temeinică a mâinilor.
Nu este de neglijat nici recomandarea de a nu duce mâna la gură, nas și ochi, pentru a evita una dintre căile de transmitere a virusului COVID-19.
Autoritățile subliniază că populația nu are motiv să se panicheze dar trebuia să ia foarte serios în seamă recomandările specialiștilor!










2 Comments
Care este legea care permite parintilor sa stea acasa? Am inteles ca este in stadiul de proiect, al carui vot a fost amanat. Multumesc!
Au precizat reprezentantii DSP Neamt ca exista o astfel de lege. Puteti solicita la DSP sau ITM Neamt lamuriri.