Continuă criza apei la Târgu-Neamț și comunele învecinate (luni – 24 august 2026)
Un bărbat în vârstă de 35 ani, din Piatra Șoimului, a fost ucis luni seara, în fața unui bar, de un alt bărbat mai tânăr cu trei ani.
Înainte de crimă, între cei doi a avut loc un conflict într-un bar. Cearta dintre aceștia s-a mutat în strada, în fața barului.
Ioan Răzvan Dascălu (32 ani) a scos cuțitul și l-a înjunghiat de mai multe ori pe Liviu Turnea (35 ani).
”Imediat după comiterea faptei, presupusul autor a sunat la 112 și a povestit ce a făcut. La fața locului s-a deplasat un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță care a constatat decesul victimei. Cazul a fost preluat de un procuror criminalist”, a declarat, pentru newsallert.ro, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, agentul Dimitrie Mocanu.
Suspectul crimei a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat, marți, Tribunalului Neamț, cu propunere de arestare preventivă pentru omor.
Cadavrul victimei a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei decesului.








