ISSN 2457 - 3973

Daniel Harpa (PSD), la depunerea candidaturii pentru preşedinţia CJ Neamţ: „Voi fi preşedintele CJ pentru toţi primarii şi nemţenii!”

Preşedintele PSD Neamţ, Daniel Vasilică Harpa, şi-a depus candidatura pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ.

Dincolo de colegii de partid (primari, candidaţi, parlamentari, membri ai biroului judeţean) s-a remarcat prezenţa soţiei lui Daniel Harpa şi a celor doi copii.

După ce a depus candidatura la BEJ, liderul PSD Neamţ a declarat: „Este o zi importantă pentru organizaţia PSD Neamţ, pentru judeţul Neamţ. Într-o zi frumoasă de post şi de sărbătoare, Dumnezeu a ţinut cu noi şi în această zi. Şi va ţine cu judeţul Neamţ şi întregul popor român! În acest an de când sunt preşedinte al PSD Neamţ am reuşit să formez o echipă de oameni serioşi, am format o familie adevărată de social-democraţi, Am hotărât atunci şi mi-am asumat să candidez la preşedinţia Consiliului Judeţean Neamţ din partea PSD Neamţ, dat fiind faptul că am fost ales preşedinte al filialei judeţene”. 

Daniel Harpa a nuanţat faptul că, dacă va fi ales preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, va fi „un preşedinte pentru tot ceea ce înseamnă colegii mei primari, din judeţul Neamţ, din toate localităţile, indiferent de culoarea politică”.

„Acest lucru mă obligă să vin în faţa cetăţenilor din Neamţ să garantez că facem politică până pe data de 9 iunie. După ce vom câştiga Consiliul Judeţean şi primăriile, vom veni în sprijinul nemţenilor şi ne vom ţine promisiunile făcute”, a subliniat preşedintele PSD Neamţ, Daniel Vasilică Harpa.

Primarul comunei Bârgâuani, Constantin Şchiopu – reprezentantul primarilor din Neamţ – a declarat: „Noi, primarii social-demcoraţi, am plecat alături de un coleg de-al nostru prin a face un altfel de politică şi anume un proiect din care să reiasă acel preşedinte al CJ Neamţ care să fie un coleg dintre noi, un primar dintre noi. Baza unei societăţi bune este cu acei primari destoinici care vor să ducă la îndeplinire un proiect pe care şi l-au propus. Cu această echipă a PSD vom câştiga alegerile pentru preşedinţia CJ, pentru Daniel Harpa şi vom câştiga alegerile cu o majoritate clară pentru CJ”.

Daniel Vasilică Harpa a fost ales preşedinte al PSD Neamţ în urmă cu un an.

El este primar al oraşului Târgu-Neamţ din anul 2012.

Articolul anterior

Tineri răniţi după ce s-au răsturnat cu maşina la Bistricioara

Articolul următor

Deputatul Oana Bulai (PSD Neamţ): Ce întâlnire minunată am avut cu componenţii Generaţiei de Aur a fotbalului românesc!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *