17 iunie 2025

ISSN 2457 - 3973

Deputatul Laurenţiu Leoreanu, week-end plin în mijlocul comunităţii romaşcane

Deputatul Laurenţiu Dan Leoreanu (PNL Neamţ) a avut un nou week-end plin în mijlocul comunităţii romaşcane.

Vineri, parlamentarul a participat la aniversarea celor 63 de ani de activitate ai Școlii Gimnaziale „Calistrat Hogaș”, din Roman.

„Alături de actualii elevi și profesori, părinți și personal auxiliar, am omagiat trecutul, privind spre cei care și-au legat numele de această instituție de învățământ, dar cu o profundă orientare spre viitorul pe care această școală îl merită. La mulți ani și succes!”, a declarat Laurenţiu Dan Leoreanu.

Sâmbătă, în calitate de fondator alături de profesorului Ioan Paloşanu, parlamentarul romaşcan a participat la gala Concursului Regional de Matematică „Alfa şi Omega”, la Colegiul Tehnic „Petru Poni”, din Roman.

„Putem spune că deja vorbim despre o tradiție a Romanului, acest concurs aflându-se la a XXI-a ediție, cu elevi participanți din 6 județe ale Moldovei. Îi felicit pe toți cei implicați, de la elevi, până la profesori, administrația locală și toți cei care duc acest concurs mai departe”, a subliniat profesorul Laurenţiu Dan Leoreanu.

Duminică, parlamentarul a participat alături de romaşcanii de confesiune catolică, la hramul Bisericii „Isus Bunul Păstor”, din cartierul „Favorit”.

„Este mereu o plăcere să fiu între oamenii care îmi oferă frumoasa lor energie, iar pentru asta le mulțumesc din inimă. Iată, aceste lucruri, pentru unii par neînsemnate, dar ele sunt adevărată viață, puls al unui oraș, iar pentru asta trebuie să lupți. De aici îmi iau motivația, de aici îmi iau puterea, pentru asta voi munci cu toată dedicarea mea, pentru oamenii minunați ai municipiului Roman”, a transmis Laurenţiu Dan Leoreanu.

Articolul anterior

Bogdan Buhuşanu: Proiectul PNL al drumului expres Piatra-Neamţ – Bacău, vital pentru dezvoltarea comunei Podoleni!

Articolul următor

Întrerupere temporară furnizare apă în zona Huci (de la Troița veche, spre Drumul Național) din comuna Ruginoasa

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *