ISSN 2457 - 3973

Deputatul Leoreanu: Ministrul Andronescu trăiește într-o realitate paralelă a Educației

Vicepreședintele PNL, deputatul Laurențiu Leoreanu a declarat, luni, despre ministrul Educației, Ecaterina Andronescu: ”trăiește într-o realitate paralelă a Educației!”

Parlamentarul susține că ieșirile Ecaterinei Andronescu pe tema Educației au început să frizeze ridicolul și sunt cu mult departe de realitatea pe care o indică atât datele naționale, cât și cele europene. Leoreanu este de părere că în timp ce România ratează toate țintele impuse de UE la capitolul Educație și Cercetare, ministrul Andronescu propune reforme de carton și neagă problema abandonului.

”Cele mai recente date Eurostat arată că România nu a bifat niciuna dintre țintele asumate în Strategie Europa 2020 la Capitolul Educație și Cercetare, care cuprindea trei măsuri obligatorii, respectiv reducerea abandonului școlar, creșterea procentului persoanelor cu studii superioare în categoriile de vârstă 30-34 de ani, precum și creșterea PIB pentru cercetare la 2%. Este rizibil, noi acordăm 0,5% din PIB pentru cercetare. Realist vorbind, aceste ținte nu erau imposibil de atins, având în vedere că România și le-a asumat încă din 2010. Dar pentru asta era nevoie de un master plan real în Educație, nu de măsurile de poleială și anunțurile cu promisiuni neîndeplinite pe care le face doamna Andronescu. Vorbim de un ministru aflat la al patrulea mandat în fruntea acestui minister, care nici măcar nu cunoaște problemele reale ale României. Cum arată realitatea paralelă a doamnei Andronescu? Ei bine, în timp ce România este pe locul trei în UE la rata abandonului școlar, în timp ce o cincime dintre elevii români rămân cu cel mult opt clase, în timp ce 1 din 4 elevi din mediul rural abandonează timpuriu școala, doamna Ecaterina Andronescu ne spune, cinic, că avem de-a face cu date false”, a declarat Laurențiu Leoreanu.

Vicepreședintele PNL a adăugat că răspunsul ministrului Educației este că abandonului arată așa pentru că sunt numărați și copiii plecați din țară.

”Sigur că fenomenul abandonului are cauze diverse, dar oare pe cei 40% dintre copiii români care riscă sărăcia sau excluziunea socială de ce nu i-a menționat doamna ministru? Și mai ales, oare de ce nu se ocupă de rezolvarea reală a problemelor din sistem, în loc să vină cu corecturi tendențioase ale sistemului de numărare – în mod vădit nejustificate? Elevii români nu merită un ministru care mușamalizează problemele din Educație, dar în mod paradoxal acesta este ministrul în care PSD a avut încredere de patru ori”, a precizat deputatul Laurențiu Leoreanu.

Read Previous

Conducerea Troleibuzul, acuzată că a folosit autobuze și angajați la mitingul PSD

Read Next

Traian Băsescu ar putea ajunge vineri la Piatra-Neamț

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *