„PSD Neamț a îndeplinit promisiunile făcute nemțenilor, demonstrând că imposibilul poate deveni posibil!” – a declarat deputatul Oana Bulai, în urma vizitei pe care prim-ministrul Marcel Ciolacu a făcut-o, vinerea trecută, în Neamţ.
Acţiunea cea mai importantă a fost semnarea contractului pentru noul spital judeţean de urgenţă de la Piatra-Neamţ.
„Nemțenii trebuie să beneficieze de servicii medicale de calitate, la cele mai înalte standarde. Iar PSD tocmai asta va face. Ne-am respectat angajamentele luate în fața nemțenilor și am obținut finanțare pentru construirea noului spital. Este important ca nemțenii să cunoască cine sunt cei care aduc fonduri și contribuie la dezvoltarea județului nostru. Îi felicit pe candidații noștri Daniel Harpa, Adrian Niță și Lucian Micu pentru că pun sănătatea nemțenilor pe primul loc”, a declarat deputatul Oana Bulai.
Parlamentarul social-democrat a subliniat că toate investițiile și proiectele care au contribuit la progresul și dezvoltarea județului în ultimii 10 ani au fost posibile numai datorită eforturilor PSD.
„Pe 9 iunie nemțenii trebuie să facă alegerea corectă pentru următorii 4 ani și să aleagă dezvoltarea pe mai departe a județului!”, a transmis deputatul PSD Oana Bulai.