Deputatul Oana Bulai (PSD Neamţ) oferă o nouă șansă deosebită pentru tinerii din Roman.
În cadrul celei de-a doua ediţii a Taberei „VIITORUL EŞTI TU!”, iniţiată şi susţinută de parlamentarul social-democrat, tinerii cu vârste între 16 și 17 ani au şansa de a participa la acest program de leadership.
„100 de tineri romașcani vor avea ocazia unică vara aceasta să participe gratuit la malul mării, timp de 6 zile, în cea de-a doua ediție a taberei „VIITORUL EȘTI TU!”, în cadrul căreia vor lua parte la workshop-uri de educație financiară, relații și comunicare, încredere în sine, dar și pentru descoperirea vocației. Am iniţiat această tabără în cadrul programului VIITORUL EȘTI TU!”, fiind al doilea an consecutiv în care ofer această experiență unică tinerilor din Roman. „VIITORUL EȘTI TU!” este adresat tinerilor care vor să învețe să fie lideri, să aibă succes folosindu-și atuurile, să își descopere abilitățile personale și să se autodepășească”, a declarat deputatul Oana Bulai (PSD Neamţ).
Începând din această săptămână, cei care doresc se pot înscrie pentru tabăra „VIITORUL EȘTI TU!” pe https://www.viitorulestitu.org/.
Înscrierile pot fi făcute până pe data de 14 august.
În 2022, Tabăra „VIITORUL EȘTI TU!” și-a atins scopul: cei 100 de tineri au învățat despre cum să își gestioneze timpul, bugetul, cum să își sporească încrederea în sine, dar și mai important, cum să gestioneze relațiile cu ceilalți.